Am întâlnit foarte mulți copii în acest concediu și, bineînțeles, și pe părinții lor. Ca de fiecare dată, Rebeca a intrat în vorbă cu toți oamenii din calea ei, turuind într-una, făcând cunoștință cu adulți și copii deopotrivă și făcându-și nenumărați prieteni. A făcut senzație peste tot pe unde a mers, motiv pentru care am auzit tot concediul aceste replici venite din partea altor părinți: ”Vai, dar ce fetiță sociabilă!”, ”Uau, numai doi ani și deja așa de independentă?”, ”Cum ați reușit să aveți un copil atât de descurcăreț?”.

La ultima întrebare răspunsul e foarte simplu: am încredere în ea că poate orice își propune și comunic enorm de mult cu ea. Sunt un părinte relaxat și îi transmit și copilului meu pofta de viață și bucuria clipei. Și ca să devină un copil cooperant, cu care pot vorbi mai orice și cu care să mă înțeleg foarte bine, am ajutat-o să se dezvolte armonios și i-am fost alături, nu cu directive, ci cu susținere, zâmbet și iubire necondiționată.

De aceea, mă mir atunci când primesc o astfel de întrebare de la părinți care își țin copilul de trei ani în premergător, care încă îl țin în scutece la patru ani sau care îi dau suzetă la cinci ani. Am văzut toate aceste lucruri în concediu, deci, să nu credeți că este imposibil. Și când încă îl hrănești tu și nu îl lași să se îmbrace singur la patru ani, cred că e de la sine de înțeles de ce ți se pare că Rebeca mea e atât de independentă la doar doi ani și face deja toate aceste lucruri singură. Și nu e laudă! E pur și simplu o constatare a faptelor care se pot întâmpla și în cazul copiilor voștri, dacă aveți încredere în ei și dacă îi lăsați să experimenteze singuri lumea. Să fiți acolo pentru ei oricând au nevoie de acel strop de îndrumare, dar să nu îi opriți din acțiunile lor și să nu le spuneți niciodată ”Nu poți!” sau ”Nu așa!”.

Să mă vedeți pe mine cum iau foc atunci când îi spune cineva Rebecăi că nu poate să facă ceva, pe motiv că e prea mică sau, mai rău, că e fetiță. Și nu vreau să facă acele lucruri doar ca să le demonstreze celorlalți că poate, ci pur și simplu să o ajut să își crească încrederea în propriile forțe și, evident, stima de sine. Pentru că toți copiii sunt faini, minunați, capabili să cucerească lumea. Dar mulți ezită să o facă tocmai din cauza părinților, care le insuflă ideea că ”nu pot”.

Așa că, dragi părinți, aveți încredere în proprii voștri copii și lăsați-i să fie independenți, încrezători și fericiți! Și nu uitați că, înainte de toate, cei mici învață prin puterea exemplului, așa că fiți cele mai bune modele pozitive pentru copiii voștri!