Vineri dimineața am fost speaker la Creative Mornings și am acoperit tema lunii septembrie – Spectrum. Las mai jos discursul meu în variantă scrisă, iar la final pun înregistrarea, care conține și partea de întrebări și răspunsuri.
Nimic nu e pentru totdeauna
Treaba asta cu Spectrum și cu făcutul mai multor lucruri se zice că e și în funcție de cum ești construit. Dar eu zic să uităm tot ce am fost învățați când eram mici, când ni se spunea să învățăm și să căutăm un loc de muncă sigur, de la care să ieșim eventual la pensie. Și zic să uităm asta pentru că viața nu e despre cum ești construit, ci să construiești tot timpul la tine. Să fii mereu pregătit pentru următoarea provocare și să înveți din fiecare experiență pe care o trăiești.
Nu am făcut niciodată ceva, gândindu-mă că voi ieși la pensie de acolo sau că acel ceva e „forever”. Mă concentrez pe ce pot face ACUM și fructif la maximum prezentul, cu tot ce pot să învăț din el.
Nu caut siguranța veșnică, pentru că… nu există. Și cred că viața tocmai ne-a demonstrat că nimic nu e sigur pe lumea asta și că totul se poate schimba într-o clipă.
Ironia face că în ianuarie, anul acesta, am scris pe blog un articol care se chema Vrei stabilitate și siguranță? Lasă-mă să râd!. Și spuneam eu acolo că viața nu e despre a căuta frenetic siguranța și stabilitatea. Viața e despre cât de repede te adaptezi la schimbare, cât de repede te ridici și cum te auto-motivezi pentru următoarea etapă din viața ta.
De exemplu: ai jobul „sigur” pe care îl iubești, dar din cauza unor probleme în firmă, șeful e nevoit într-o zi să te concedieze. Ești în relația care te face fericit și în care crezi că vei fi „pentru tot restul vieții”, dar într-o zi partenerul îți spune că nu te mai iubește și că vrea altceva. Ai casa ta, pentru care ai trudit o viață, dar într-o zi ia foc și nu îți mai rămâne nimic. Ai familia pe care ți-ai dorit-o întotdeauna, dar un accident stupid ți-o ia de lângă tine. Ești sănătos și în putere, până când îți faci un set de analize și medicul îți dă acel diagnostic groaznic. Și ce faci atunci? Dacă nu ești „construit” deja să te adaptezi continuu? Cu cât experimentezi mai multe lucruri, cu atât vei fi mai pregătit pentru provocările vieții.
Wild, but chill
Am fost și sunt pregătită tot timpul să o iau de la zero. Am avut „norocul” să primesc destule lovituri de la viață și destulă înțelepciune să îmi învăț lecția și să merg mai departe. Nu m-am așezat niciodată pe jos, doborâtă de situație, să mă plâng că e greu, că de ce eu, că nu știu ce să fac. Din contra, am luat situația ca atare, am învățat din ea, m-am ridicat, m-am adaptat și am mers mai departe.
Desigur, sunt și eu om și am nevoie de momentele mele de meditație, în care să fac o analiză, să îmi încarc bateriile și, mai ales, să îmi vindec rănile. Dar fac asta fără drame, ci foarte chill. Chill e un cuvânt-mantră pentru mine și cred că aș fi în stare să-mi tatuez pe inimă expresia „Wild but chill”. Adică să îți trăiești viața aventuros, dar relaxat, chill.
Treaba asta cu chill și foarte zen explică și zâmbetul meu faimos, cu care mă asociază toată lumea. Cred că o gândire pozitivă asupra a tot ce faci îți ușurează cu mult mai mult viața.
Îți recomand 2 cărți:
1. Terapia prin râs, Lenny Ravich – povestea lui Lenny care a învins boala prin râs și a deschis un institut de terapie prin râs
2. Recunoștință, Oliver Sacks – povestea lui Oliver Sacks, diagnosticat cu o boală incurabilă, care, în ultimii ani de viață, este recunoscător pentru tot ce a făcut și pentru cine este și învață să trăiască cu adevărat. Tot în carte este un pasaj foarte simpatic, în care verișoara lui, bolnavă și ea, îl invită la petrecerea ei de 100 ani. Oliver încremenește și îi spune „Femeie, ești pe moarte și ție îți arde de petreceri? E foarte posibil să mori până împlinești 100 ani”. La care verișoara lui în răspunde: „Cum să mor? Eu am de dat petrecerea de 100 ani și să mă distrez pe cinste. Vii la petrecerea mea, da?”. S-a dus la petrecere și a fost cea mai tare petrecere la care a participat.
Iată ce poate face puterea minții și gândirea pozitivă! Așa că acceptă provocările și întâmpină-le cu un zâmbet.
Încearcă! Poți!
Apropos de puterea minții, încearcă să îți depășești tot timpul limitele. Să faci ceva nou din când în când și neapărat să faci tot timpul ceva mai mult decât faci de obicei: eu merg foarte mult pe jos și îmi place să aleg de fiecare dată trasee noi, ca să descopăr lucruri noi; îmi setez obiective de la 10000 pași la 15000 pași la 20000 pași și tot așa și de fiecare dată îmi place să depășesc targetul, chiar și cu câțiva pași; merg la petreceri și evenimente la care nu am chef inițial să merg – cele mai importante chestii din viața mea s-au întâmplat la astfel de evenimente; mă întâlnesc cu oameni, chiar dacă știu sigur că nu am timp să îmi devină clienți; explorez rețete noi în bucătărie și combin ingrediente la care nu m-aș fi gândit; îndrăznesc să fac lucruri pe care nu le-aș face în mod normal; citesc și altceva decât cărțile din domeniu; mă înscriu la un curs „just because”. Îmi depășesc limitele și îmi dezvolt creativitatea.
Am cunoscut odată pe cineva care, oriunde mergea în lumea asta mare, își comanda același lucru de mâncare: friptură și cartofi prăjiți. Motivul: să fie sigur că mănâncă ce îi place și că nu moare de foame. Exceptând faptul că până și cartofii prăjiți sau friptura se fac diferit în lumea asta, hai să zicem că omul nu murea de foame. Dar cu siguranță îi murea câte un pic și sufletul, și creativitatea, și mintea care ar trebui să fie deschisă la tot ce e nou.
Eu cred că trebuie să explorăm, să simțim, să trăim senzorial viața. Nu să mâncăm pentru că trebuie, ci ca să experimentăm senzații. Am mai cunoscut oameni care nu au mâncat niciodată un anumit fel de mâncare și zic că nu vor să mănânce, pentru că nu le place. Well… cum știi că nu îți place, dacă nu încerci?
Antreprenor de catedrale
Un alt principiu de viață pe care îl adopt în tot ce fac este mindsetul antreprenorial. De exemplu, chiar dacă ai un job, chiar dacă ești freelancer, chiar dacă ești voluntar, să ai acest mindset antreprenorial prin care nu doar să oferi niște servicii sau să faci niște taskuri, ci să fii acolo 100%, parte egală din echipă, să fie o bucățică din tine și tu din ea. Să construiți împreună. Să îți pese.
Să construiești catedrale în fiecare zi. Și îți zic parabola perfectă pentru asta.
Se spune că un supraveghetor a fost trimis pe teren într-un șantier de construcții din Franța pentru a vorbi cu muncitorii. El l-a abordat pe primul muncitor și l-a întrebat: „Ce faci tu aici?”. „Ce? Ești orb?”, s-a răstit muncitorul. „Eu tai pietroaiele astea imposibil de mari, cu uneltele astea primitive și le așez așa cum îmi spune șeful! Mă topesc sub soarele ăsta orbitor! Este o muncă istovitoare și mă plictisește de mor!”. Supraveghetorul s-a retras repede și s-a îndreptat spre un al doilea muncitor. I-a pus aceeași întrebare: „Ce faci tu aici?”. Al doilea muncitor i-a răspuns: „Formez din pietroaiele astea blocuri de piatră care sa poată fi folosite și apoi asamblate conform planurilor arhitectului. E mult de muncă și devine rutină, dar câștig 5 franci pe săptămână și asta mă ajută să-mi întrețin familia.” Oarecum încurajat, inspectorul a mers la al treilea muncitor. „Și ce faci tu aici?”, l-a întrebat. Al treilea muncitor s-a îndreptat, s-a ridicat în picioare, și-a ridicat mâinile spre cer și a zis: „Tu nu vezi?” a zis el mândru. „Construiesc o catedrală!”.
Asta ne diferențiază. Cum privim fiecare lucrurile și cât de mult suntem dispuși să facem. Și mai ales de ce. Fă totul cu implicare deplină, cu entuziasm, cu dragoste și lasă ceva bun în urma ta!
Iubește-te! Iubește-te! Iubește-te!
Am menționat cuvântul „dragoste” și vreau să povestesc neapărat despre el, pentru că… ai ghicit, e un alt principiu de viață. Cred că totul pornește de la iubirea de sine. Să trăiești fiecare zi iubindu-te pe tine, acceptându-te așa cum ești și înțelegând că tu ești cea mai importantă persoană din viața ta.
Când ești în avion, stewardesa îți spune că dacă se întâmplă ceva, trebuie să îți pui tu mai întâi masca de oxigen și de abia apoi copilului. Pentru că dacă tu nu ești bine, nu vei putea avea grijă de copilul tău.
Dacă tu nu te iubești și nu te respecți, nu poți să ai pretenția să fii iubit și apreciat de ceilalți. Iar odată ce te iubești pe tine, iubirea asta se împrăștie peste tot și ajungi să faci atât de multe lucruri cu dragoste, pasiune și entuziasm.
Mai cred că sensul vieții și fericirea asta despre care tot vorbim atât e atunci când te trezești dimineața cu zâmbetul pe buze și de abia aștepți să începi o nouă zi. Cred că ți-ai dat seama că eu asta fac în fiecare dimineață. Mă trezesc energizată, curioasă, pregătită de noi provocări, pe care să le experimentez și din care să învăț. Provocări care să mă ajute să lucrez la „construcția” mea.
Am încercat varianta de job de la 9 la 5, dar nu e de mine, pentru că eu mare nevoie de libertate și diversitate. Nu aș putea să am un job de la 9 la 5 în care să fac în fiecare zi același lucru și nimic altceva. Să merg zilnic în același loc, să fac același lucru, iar la final de program să merg acasă, să gătesc cina și să stau la TV, apoi a doua zi să o iau de la capăt este chinul vieții pentru mine. Mă ucide puțin câte puțin. Eu trebuie să ies, să întâlnesc oameni, să fac lucruri.
Și viața e atât de scurtă! Hai să o explorăm, dar așa din plin! Pentru că sentimentul pe care îl ai atunci când înveți să apreciezi viața și să te bucuri din plin de ea și de tine este pur și simplu priceless.
E total în regulă să fii perfect de imperfectă
Am învățat și eu destul de recent ce înseamnă să trăiești cu adevărat. După ce am născut, am stat în depresie post-natală un an jumătate. Când am revenit în câmpul muncii și m-am simțit din nou utilă pe plan profesional, m-am aruncat cu capul înainte și am tras de mine mult prea tare, pe toate planurile. Așa că într-o zi am ajuns la spital, la urgențe. Mi-au spus că am burnout, că e foarte grav și că trebuie să mă interneze. Iar eu le spuneam că nu am cum să rămân, pentru că… am treabă. Mi-au explicat ce am și ce se poate întâmpla, m-au dus în salon, iar eu mă gândeam în continuare cum să îmi amenajez acolo un mic birou, ca să pot munci. Evident că nu am muncit deloc. Am stat în perfuzii, la pat, 2 săptămâni. Timp berechet să îmi fac o analiză serioasă de viață și să primesc cu toată deschiderea această palmă binemeritată. Am stat 2 săptămâni în perfuzii și am plâns. Mă uitam pe geam din pat și mă gândeam că nu am mai văzut de foarte multă vreme cum se mișcă frunzele copacilor. Adică să văd pe bune. De fapt, nu mai văzusem cu adevărat nimic în jurul meu. Și atunci mi s-au deschis ochii și m-am întrebat când am uitat să trăiesc cu adevărat. Când am uitat de mine…
Atunci am învățat să mă iubesc pe mine înainte de toate, să am grijă de sănătatea mea și să trăiesc cu adevărat viața asta atât de scurtă și cu atât de multe provocări. Atunci am învățat cel mai bine conceptul de chill și de acceptare a experiențelor care vin spre mine. Atunci am învățat care e treaba cu echilibrul între viața personală și cea profesională și am înțeles că e total în regulă să fiu imperfectă, dar perfect de imperfectă. Am învățat că viața chiar e frumoasă și că tu ești singurul om care poate decide cum ți-o trăiești.
Și totuși, de ce fac atât de multe lucruri și de ce spun DA atâtor provocări?
Dincolo de faptul că îmi dezvolt creativitatea, că îmi place să învăț, să cunosc oameni, să inspir prin fapte și povești, cred că e esențial să încerci ceva ca să știi dacă îți place sau dacă te pricepi. Oricum nu o să te pricepi din prima. Nu s-a născut nimeni învățat și priceput, iar orice talent înnăscut se întreține cu muncă și răbdare.
Richard Branson, unul dintre cei mai mișto și mai chill oameni (bine, din ce am citit și am văzut, că nu e ca și cum mi-aș petrece vacanțele cu domnul Virgin), are o vorbă care mie îmi place tare mult: „Atunci când primești o nouă provocare, o nouă invitație la ceva, spune mai întâi DA și vezi tu după aceea cum faci să iasă bine. Nu-ți fie teamă că nu te vei descurca și în nici un caz nu spune NU, de teamă de necunoscut. Riscă, acceptă, explorează!”
Pentru că viața e despre a încerca lucruri noi, de a face lucruri bune, de a inspira, a motiva, a construi și de a lăsa ceva bun în urmă.
Viața e despre oameni. Și povești. Și emoție.
Un lucru pe care îl las în urma mea sunt textele pe care le scriu. Și azi vorbesc despre textele de pe blogul meu. Am scris de-a lungul anilor nenumărate articole despre mine și despre viață. Și mi-au scris foarte mulți oameni pentru care aceste texte au avut un impact pozitiv. Oameni care au schimbat ceva în bine datorită a ceea ce am scris: au cumpărat anumite cărți, au citit mai mult, au mers la sală, au avut grijă mai multă de ei, au început să meargă la teatru și la operă, au învățat despre vinuri, au plecat într-un loc în care am fost și eu, au îndrăznit să facă ceva ce nu mai făcuseră, au dat divorț sau au ieșit dintr-o relație toxică sau violentă, și-au dat demisia de la un job care nu le mai aducea fericirea și, cel mai intens pentru mine, au fost câțiva oameni care mi-au spus că se gândeau că viața nu mai merită trăită, dar că și-au recăpătat pofta de viață și i-au înțeles sensul, după ce au citit ce am scris.
Când știi că datorită ție cineva și-a schimbat viața în bine sau că cineva trăiește datorită a ceva ce ai scris sau ai făcut…. e de prisos să mai spun cum e sentimentul ăsta. Când vine omul la tine, te strânge în brațe și îți spune „Mulțumesc” din toată inima lui… ei bine, de asta fac toate lucrurile astea. Pentru că viața e despre oameni. Și povești. Și emoție.
Întreb oamenii adesea dacă vor să facă anumite lucruri sau să se implice în anumite proiecte. Și aud tot felul de motive: nu am timp, nu e de mine și, cel mai frecvent – e greu, mi-e teamă. Și observ teama asta cronică a noastră de a ieși din zona de confort de care tot vorbim atât. Ne e atât de frică să facem un lucru despre care nu știm cum va fi și care ni se pare greu. Sunt foarte puțini cei care încearcă, cei care îndrăznesc, cei care au curajul să își trăiască viața cu adevărat și să râdă în fiecare zi.
Anul trecut, când am scris pe blog acel articol prin care anunțam că divorțez, am crezut că va fi primul și ultimul articol pe subiect. Mi se părea ceva intim și nu voiam musai să mai împart firul în patru. Dar mi-au scris în privat atââât de mulți oameni care treceau prin drame similare, oameni la care nu m-aș fi gândit niciodată, încât mi-am dat seama că trebuie să mai vorbesc despre asta. Mult!
La început nu am înțeles de ce oamenii mă felicitau pentru curaj, atunci când am divorțat. Cu timpul am înțeles că deși mie mi se părea un lucru firesc, oamenii în general cred că nu au în ei acest curaj. De fapt, fiecare om are curajul în el. Doar că e acoperit de foarte multă frică și nesiguranță. Tocmai pentru că am fost învățați de mici să căutăm frenetic siguranța și stabilitatea. Și să ne pricepem bine la un singur lucru. Și de fiecare dată când apare o nouă provocare în viața noastră, nu știm cum să reacționăm, pentru că… ce să vezi, noi știm să facem un singur lucru.
Așa că hai să încercăm să ne deschidem spre mai mult și să ne trăim viața cu adevărat!
Hai să recapitulăm:
- Spuneți DA provocărilor noi, cu mențiunea să spuneți NU lucrurilor negative și oamenilor toxici din viața voastră!
- Iubiți-vă și apreciați-vă, pentru că sunteți mișto!
- Construiți catedrale în fiecare zi și construiți la voi în fiecare zi!
- Păstrați-vă un mindset antreprenorial!
- Fugiți ca de naiba de siguranță și stabilitate!
- Treziți-vă dimineața cu zâmbet și entuziasm, ca un ucenic dornic să învețe!
- Fiți buni, fiți inspirație, fiți oameni!
- Râdeți mult!
- Be wild, but chill!
Mai jos este varianta înregistrată de care îți spuneam. Nu te speria când dai play și auzi muzică. E Daria, care ne-a încântat cu vocea ei de dimineață, în deschiderea evenimentului. Și înainte să dai Play, lasă-mă doar un minut să le zic un mare „Mulțumesc!” fetelor minunate de la Creative Mornings Iași, atât pentru că m-au invitat să fiu speakerul lunii septembrie, cât și pentru tot ce fac atât de bine cu acest proiect. Un mare „Mulțumesc” merge și către toți oamenii mișto care au participat la eveniment și care au adus un strop și mai mare de energie pozitivă. Și un „Mulțumesc” special merge către Raluca, care va rămâne mereu în inimile noastre și care ne veghează de acolo, de sus.
Comenteaza