Dacă tot a început școala și se apropie acuși și începerea anului universitar, hai să ne imaginăm că mergem și noi la școală. Bine, doar un pic cât să ne aducem aminte de muzica pe care o ascultam atunci. Pentru că provocarea de azi e să îmi spuneți:

O melodie care vă aduce aminte de perioada în care erați la școală.

Primul meu gând se duce la Gangstas Paradise de la Coolio, din 1995, o melodie pe care o cântam în cor cu toți colegii de școală, în timp ce eram în autocar, în drum spre Franța. Piesa are la bază, de fapt, melodia Pastime Paradise de la Stevie Wonder, care l-a obligat pe Coolio să schimbe versurile de mai multe ori, ca să îi poată da aprobarea de a scoate o piesă bazată pe melodia lui. Dar până la urmă totul a ieșit așa cum trebuie, piesa a apărut pe coloana sonoră a filmului Dangerous Minds, a câștigat premiul Grammy pentru Cel mai bun Act Rap Solo, iar Wonder și Coolio chiar au făcut un duet în cadrul Billboard Music Award, unde Gangstas Paradise a câștigat premiul pentru Cântecul Anului.

Nu trebuie să mai spun că piesa a ajuns în mai toate topurile din întreaga lume. De exemplu, timp de 22 de ani, Gangstas Paradise a deținut recordul pentru piesa care a rezistat cel mai mult pe locul 1 în topurile din Australia, întrecându-l chiar și pe Eminem. A fost surclasată de abia în 2017, când a apărut în peisaj Ed Sheeran, cu a lui Shape of you.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept