Draga mea Rebeca,
Am atât de multe să îți spun și atât de multe lucruri pentru care vreau să îți mulțumesc… Și oricât de mult aș scrie în fiecare zi, parcă articolul de azi mă pune în dificultate, pentru că e încărcat de emoție și de o stare pură de fericire. Astăzi împlinești un an. Primul tău an dintr-o viață lungă și frumoasă. Cel mai frumos an din viața mea de proaspătă mămică.
Nu am crezut că voi putea vreodată să mă trezesc dis-de-dimineață zâmbind. Dar o fac acum, când știu că vin la tine și îți văd fățuca aia simpatică și zâmbitoare. Nu am crezut vreodată că pot să râd atât de mult în fiecare zi. Dar o fac acum, pentru că tu mă faci să râd. Nu am crezut vreodată că pot iubi o ființă atât de mică atât de tare. Dar te iubesc necondiționat, pe tine, copilul zâmbăreț care mă face fericită în fiecare zi.
Îți mulțumesc că îmi dai în fiecare zi șansa să fiu mândră că sunt mama ta! Îți mulțumesc că mă înveți în fiecare zi ceva nou și că mă lași să te învăț, la rândul meu, ceva.
Ești minunea zâmbăreață din viața mea, pinguinul simpatic al familiei, fetița delicioasă pe care mi-am dorit-o întotdeauna! Pentru tine și pentru fericirea ta fac totul, pentru că ești motivul pentru care trăiesc cu zâmbetul pe buze în fiecare zi!
Te iubesc, minunea mea!
La mulţi ani, copil frumos! <3
La multi ani, pinguina mica si zambitoare! :*