Tot timpul am avut acest pitic pe creier și nu am putut înțelege niciodată de ce ai vrea să pui machiaj pe un copil. Noah, evident, fiecare părinte știe ce face cu propriul copil și alege ce e mai bun pentru el. Ca de fiecare dată, nu judec pe nimeni. Însă, pur și simplu, sunt curioasă care ar putea fi motivul pentru care ai vrea să îți machiezi copilul la vârste fragede. Sincer, chiar aș vrea să știu de ce!

Eu una, când văd copile de 3-4 ani date cu ojă, cu ruj, cu fard și cu rimel, simt cum se ridică părul pe mine și mă întreb de ce ar trebui să acoperim acea inocență și acea frumusețe naturală cu… machiaj. Ca să nu mai vorbesc despre cât de nesănătoase sunt toate aceste cosmetice pe corpul unui copil! Și totuși, există mame care recurg la acest lucru pentru fetițele lor, acoperindu-le fățuca aia simpatică cu machiaj.

Îmi spunea o altă mamă care îmi împărtășea punctul de vedere că ea crede că motivul ar fi dorința acelor mame de a-și vedea fetele mai… „chic”, mai fashioniste. Pe principiul: ele nu au avut, să aibă fetele lor! Nu mai intru acum în detalii despre cât de nesănătos este să procedezi astfel cu un copil, oferindu-i mult mai mult, doar pentru că tu nu ai avut, deși nu cred că machiajul ar trebui să intre vreodată nici măcar într-o astfel de categorie la vârste atât de mici.

O altă mamă mi-a spus că știe un astfel de caz în care mama își machiază fata de 5 ani, iar motivul este: „pentru că așa vrea fetița”. Iar mama se bucură că fata ei are stil și că e înclinată de mică spre cosmetice și estetică. Adică ceva de genul ăsta. E clar că avem păreri total opuse și nu vreau să insist pe subiect sau să încerc să schimb acum părerea cuiva. Dar, mă gândesc că nu ar trebui să scoatem din calcul opțiunea ca o fetiță să fie, așa cum e normal, curioasă. Să încerce să ceară, cum e la fel de normal, sau să își imite mama, cum e și mai normal!

Și eu mă machiez, iar Rebeca mă imită cu jucăriile ei. Mi-a spus de mai multe ori că vrea și ea să își dea unghiile cu ojă sau să se dea cu farduri pe față, dar nu am lăudat-o că ar avea simț estetic, ci i-am explicat cum stă treaba cu copilăria, frumusețea și cosmeticele. Acum, noah, poate oi fi eu de modă veche și nu îmi las copilul de aproape trei ani să se machieze, dar eu chiar cred în copilărie și în frumusețe naturală, atât cât mai e timp pentru așa ceva!

Foto: kushieleverse.com