Aud în stânga și-n dreapta părinți care se plâng că au copii neascultători. Știu că veți ridica din sprânceană și veți spune că sunt cu capul… din nou, dar, eu chiar îmi doresc ca Rebeca să fie unul dintre acei copii „neascultători”. Și asta pentru că înțelegem diferit acest concept și pentru că avem așteptări diferite. Să vă explic!

În primul rând, noi ca adulți ne străduim enom de mult să spunem „Nu” de fiecare dată cînd cineva ne cere să facem ceva ce nu ne place și, din politețe, rușine, obișnuință, spunem până la urmă tot „Da”. Eu am ajuns de abia după 30 de ani să învăț că un „Nu” spus altcuiva este un „Da” pentru mine și că este chiar sănătos să spui din când în când „Nu”. Chiar vreau ca Rebeca să poată să spună cu lejeritate „Nu” atunci când nu vrea ceva și sunt conștientă că poate ajunge la acel nivel în viața sa de adult, doar dacă începe să facă asta de pe acum.

Îmi doresc foarte mult să devină un adult împlinit, independent, cu propriile convingeri și cu o mare încredere în ea, așadar cred că e musai să știe să spună și „Nu” atunci când trebuie. Și mi se pare un pic ireal să îți dorești un copil independent, care să ajungă să spună „Nu” ca adult, dar tu să îl obligi să facă doar cum spui tu când e mic. Și voi spuneți „Nu”, nu-i așa? De ce nu ar avea și copiii dreptul la a refuza ceva? Nu cred că vă doriți copii obedienți, care „să nu iasă din cuvântul” vostru și care să nu îndrăznească să aibă propria părere! Eu una știu sigur că nu asta aștept de la Rebeca!

Desigur, cunoaștem limitele între acel „Nu” spus din convingerea că are o altă opțiune mai bună pentru ea și acel „Nu” exprimat din acea obrăznicie dusă spre o educație defectuoasă și o lipsă de respect și de bun simț. Eu pe primul tip vreau să pun accent, pe cel care ajută un copil să ia decizii, să aleagă singur, să aibă păreri argumentate.

Atunci când Rebeca spune „Nu”, îi ascult părerea, discutăm toate aspectele și ajungem împreună la un numitor comun. Nu i-am spus niciodată „Faci așa pentru că așa spun eu!” și nu i-am spus niciodată cuvinte ca „obraznică”, „nerușinată”, „nesimțită” sau alte lucruri asemănătoare care, personal, mi se par de-a dreptul traumatizante pentru un copil. Mi se par traumatizante și pentru un adult, darămite pentru un copil!

Așadar, data viitoare când copilul vostru spune „Nu”, gândiți-vă de două ori înainte de a-i reproșa ceva sau de a vă enerva. În orice relație interumană e normal să existe păreri, nevoi și dorințe diferite. De ce să nu existe și în cazul copilului vostru?

Foto: huffingtonpost.com