Pentru mine, scrisul era adevărata hrană

Mi-am dorit dintotdeauna să devin scriitoare. Chiar și când eram mai mică și mâzgâleam tot ce prindeam. Am scris pagini întregi de foi galbene, cum erau pe atunci. Când nu am avut cu ce scrie, am scris cu creta pe dulapuri, precum Marchizul de Sade cu sânge, când era închis, pentru că… trebuia să scriu. Când nu am avut pe ce scrie, am mâzgâlit cărțile de bucate din casă, pentru că, pentru mine, aia era adevărata hrană.

Mi se părea fascinant cum se îmbină cuvintele și iau forma aceea care ajunge la inimă, la minte, la om. Mi se părea incredibil cum pot câteva cuvinte așternute pe o foaie să producă atâta emoție și umor și să aducă atât de multă informație celui care le citește. Cum câteva cuvinte pot schimba în bine starea unui om. Mi-am dat seama încă de mică de puterea imensă a cuvintelor care pot inspira, încât am știut de atunci că asta vreau să devin.

Vânzătorul de zâmbete, medicul care salvează lumea și VJ-ul pasionat

Bine, am mai avut de-a lungul timpului și alte dorințe, ca orice om influențat de tot ce se întâmplă în viața lui. De exemplu, bunica mea era șefa unui magazin imens și mă lua tot timpul cu ea la serviciu. Asta când nu mergeam cu bunicul la atelierul lui de croitorie. Și îmi plăcea atât de mult să fiu în spatele acelei tejghele, să le ofer oamenilor ceva și să le văd zâmbetele când primesc ceea ce își doresc, încât visam să devin acest om care vinde produse cu zâmbete și emoție ca bonus. Și acum îmi place să fac asta!

Apoi, a murit bunicul meu. Șocul a fost atât de mare, încât mi-am propus să devin medic și să salvez lumea, ca să nu mai treacă nimeni prin erorile medicale prin care a trecut bunicul meu. Țin minte că aveam în casă o carte imensă de medicină și am zis că încep cu ea. După câteva pagini și câteva zile de chin, mi-am dat seama că nu e de mine și că pot salva lumea și altfel. Că pot face o diferență în lume și prin cuvintele pe care le aștern pe hârtie. Că și cuvintele pot fi medicamente. Uneori chiar mai bune. Pentru că am învățat că starea de sănătate pornește din interior, de la starea de bine. Așa am devenit Story Tailor.

Nu după mult timp, a apărut MTV. Fiind crescută de mică cu foarte multă muzică și fiind avidă după informații din muzică, nu doar de muzica în sine, mi se părea fascinant să fii prezentator la MTV și să transmiți lumii puterea muzicii și povestea din spatele ei. Țin minte că stăteam acasă, îmi scriam texte despre anumite melodii, apoi mă așezam în cadru și prezentam știrile muzicale, fix ca acei VJ de la TV pe care îi adoram. Încă vreau să fac asta. Până atunci, scriu despre muzică și istoria ei pe blog.

Am primit validarea că pot scrie ca meserie

Într-un final, a apărut serialul „Totul despre sex” și așa am descoperit-o pe Samantha, care era PR în New York. Nu știam pe atunci ce înseamnă PR, dar când am văzut ce face Samantha și cum combină toate lucrurile care îmi plăceau mie să le fac, mi-am zis că asta e de mine:

să scriu, să organizez evenimente, să apar la TV, să mă întâlnesc cu oameni, să cunosc celebrități, să creez povești și conținut relevant care să inspire și pe care să îl las omenirii.

În tot acest timp, am continuat să scriu, chiar dacă visam pe alocuri și la alte meserii. Scrisul a fost întotdeauna o parte constantă din mine. În liceu, am fost redactor-șef la ziarul școlii, după liceu am câștigat un concurs național de eseuri, iar până atunci așternusem pe hârtie nenumărate eseuri pe toate temele posibile.

După ce oamenii au aflat că mă pricep la scris, au început să îmi ceară să scriu pentru ei diverse texte: de la mesaje pentru felicitări și e-mailuri, până la ghostwriting și texte de prezentare a unor produse și inclusiv corectură pe text. Până atunci, doar familia mea știa de ceea ce pot face, așa că până atunci „livrasem” doar pentru ei. Când au început cererile din exterior, sentimentul a fost unul cu adevărat măreț, pentru că mi se valida cumva că pasiunea mea poate fi transformată într-o meserie.

Cuvintele potrivite ajung mai ușor și mai bine la oameni

Am câștigat primii bani făcuți pe scriitură în primul an de facultate, de la o companie suedeză care tocmai venise în Iași. Doamne, când am luat în mână banii aceia și am conștientizat că i-am primit pentru că am scris… De neimaginat! Apoi, ușor-ușor, cererile au crescut și eu am ajuns să scriu și să trăiesc din scris. Am făcut în ăștia 18 ani PR la greu, am organizat evenimente și am implementat tot felul de campanii, însă scrisul a rămas constant în fiecare zi, fie că era pentru mine, fie că era pentru clienți.

Acum, oamenii și companiile știu despre mine că eu sunt cea care scrie și la care pot apela atunci când au nevoie de textele potrivite ca să își transmită mesajele.

Știi tu, să fie mai cu emoție, mai cu umor, mai… umane – asta aud de fiecare dată.

Asta se întâmpla și înainte de pandemie, și acum, de când stăm izolați. Afacerile vor să formuleze mesajele potrivite în situația dată. Și, sper eu, mă vor contacta în continuare și îmi vor cere să scriu și acum, și după pandemie. Pentru că avem atât de multă nevoie de cuvintele potrivite, de acele povești care stârnesc emoție, de acele mesaje care informează corect sau care aduc un zâmbet. Pe scurt, avem nevoie să ajungem la oameni și putem face asta prin cuvinte.

Omenirea are nevoie de povești. Omenirea are nevoie de oamenii potriviți care să le scrie

Mă gândesc la arta preistorică și la toate acele semne „mâzgâlite” pe pietre, de la care avem atât de multe informații, semn că e atât de important să comunicăm corect celorlalte generații. Mă gândesc la scribii de la începuturile omenirii, care ne-au lăsat mărturie toate faptele istorice de la acea vreme. Mă gândesc la mesageri și la istorici, la tot ce au pus pe hârtie de-a lungul vremii și la moștenirea imensă pe care ne-au lăsat-o. Mă gândesc la toți acei scriitori care au așternut cuvinte pe hârtie și au dat lumii cele mai frumoase povești. Datorită lor, știm atât de multe și putem trăi toate sentimentele posibile pe care le poate trezi în noi un text bun.

Vreau să scriu în continuare. Vreau să transmit emoție, să fac lumea să zâmbească, să informez corect, să inspir. Așa cum sunt sigură că vrea fiecare om care trăiește din scris, indiferent că e vorba de cărți, social media sau conținut. Acum, poate mai mult ca niciodată, continuați să ne cereți texte și permiteți-ne să spunem povestea mai departe! Pentru că, în final, ne rămâne cuvântul și puterea pe care el îl are asupra omenirii.

Acum, când mi s-au anulat toate evenimentele și toate veniturile, tot ce mi-a mai rămas este scrisul. Pentru că îl pot face de acasă, pentru că iubesc să scriu și pentru că lumea are nevoie de conținut. Eu vreau să scriu în continuare. La fel ca toți colegii mei care trăiesc din scris. Așa că dați-ne de lucru și hai să construim împreună o lume mai bună prin cuvinte!