Eu si jocul de puzzle

M-au speriat întotdeauna jocurile de puzzle. Nu din cauza gradului de dificultate, ci pentru că am preferat tot timpul jocurile de creativitate, în locul celor în care trebuie să respect multe reguli și să construiesc ceva predefinit. Iar dacă stau bine să mă gândesc, nu cred că am făcut vreodată un puzzle de dimensiuni mari, pentru că nu am avut nici răbdarea, nici interesul.

Când fiică-mea a primit primul ei joc de puzzle la un an, recunosc că m-am panicat un pic. Bine, era vorba de câteva piese foarte mari, care pot fi asamblate cu ușurință de copiii mici. Dar mi-am dat seama atunci că nu pot lăsa teama mea pentru puzzle să intervină în dezvoltarea Rebecăi. Așa că le-am dat o șansă și le-am introdus în activitățile cu Rebeca. Având aproape doi ani, încă nu are răbdarea necesară de a petrece foarte mult timp cu un joc de puzzle. Le așază în forma corectă o singură dată, maxim de două ori, apoi, când e gata, trece la următorul joc. Chiar sunt curioasă să văd dacă va fi o fană a jocurilor de puzzle când va crește.

Cum a aparut jocul de puzzle?

M-am întrebat întotdeauna cine a venit cu ideea unui astfel de joc și cum au fost create primele puzzle-uri. De curând, chiar am citit un articol despre istoria puzzle-ului și am aflat câteva informații care merită punctate aici. De exemplu, am aflat că jocul de puzzle a fost inventat de cartograful John Spilsbury în Anglia anului 1760. Pe atunci se numeau jigsaw puzzle, pentru că erau bucăți din lemn tăiate manual cu fierăstrăul, iar forma finală a produsului avea drept scop predarea geografiei. Practic, pe bucățile de lemn erau lipite hărți, care apoi erau tăiate cu fierăstrăul exact pe linia de graniță a țărilor.

În secolul al XlX-lea apare și primul puzzle pentru adulți, folosit ca joc de societate și ca o evadare din problemele cotiediene de la acea vreme. Pentru a marca mai bine diferența dintre puzzle-urile pentru copii și cele pentru adulți, cele din urmă aveau un grad de dificultate mult mai ridicat: piesele erau tăiate exact pe limitele de culoare, cutia nu avea o imagine, titlul era vag. Practic, până ce nu terminai de pus ultima piesă de puzzle nu știai ce va ieși la final.

Pe lângă gradul mare de dificultate, o altă provocare a puzzle-urilor din lemn pentru adulți era prețul extrem de piperat. Pentru că erau produse manual, cu fierăstrăul, jocurile ajungeau la prețuri foarte mari, pe care doar persoanele din înalta societate și le puteau permite. Ulterior, au apărut și jocurile de puzzle din carton, lucru care a permis fabricarea lor în masă, la un preț mult mai accesibil pentru toate categoriile sociale.

În prezent, există modele inepuizabile de puzzle, indiferent dacă vorbim de imagine, preț, formă, material, dificultate. Acum există și lipiciul special pentru piesele de puzzle, care îți permite să lipești produsul final și să îl transformi într-un tablou realizat de tine. Mai mult decât atât, poate fi o activitate minunată de familie, pentru oricine are răbdarea și timpul de a realiza un puzzle cu mii de piese.

Foto: theleadershipprogram.com