Astăzi, Rebeca a avut prima serbare la grădiniță, iar eu am plâns, am râs și am trecut prin toate stările posibile. Deși i-am spus dinainte tot ce se va întâmpla și am pregătit-o pentru acest eveniment important, am avut mari emoții, pentru că s-a trezit de dimineață indispusă și fără chef de nimic. O cred și eu, că doar nu îi place nimănui să se trezească dimineață, să iasă pe frig afară, apoi să zâmbească frumos și să cânte în fața unor străini.
Am lăsat-o să se îmbrace și să se pregătească pentru prima serbare, într-o altă sală, unde erau doamnele educatoare. Am auzit-o spunând că ea se îmbracă doar cu fusta și că refuză categoric coronița, steaua din piept sau orice alt accesoriu propus de organizatori. Am respirat adânc și mi-am zis că va fi totul bine.
Ne-am așezat pe scaune, în sala unde avea loc serbarea și am așteptat cuminți și cu enorm de multe emoții sosirea copiilor. Doamna educatoare Adela a intrat prima și a început să ne spună povestea de Crăciun. Apoi a intrat primul copil, Ștefan, care s-a emoționat la vederea atâtor adulți care aplaudau frenetic și s-a întors cu spatele la noi, plângând. Atunci a fost momentul în care ochii mei nu au mai rezistat și au dat drumul lacrimilor să curgă din plin pe obraz.
Au intrat pe rând și ceilalți copii, care așteptau la ușă, cu sora Adriana. Care mai plângând, care mai căutându-și părinții, care mai bucuroși că au un rol important în poveste. Când s-a deschis ușa din nou, am văzut fățuca binecunoscută a Rebecăi, cu cele două codițe și cu ochii plânși, strigând tare: ,,Unde este mama mea?”. Evident, am mai vărsat o lacrimă, apoi am luat-o pe Rebeca în brațe, am iubit-o și am asigurat-o că sunt acolo, lângă scenă, cu ea.
Când s-a convins ea că mami, tati și buni sunt acolo, a urcat pe scenă și a început să cânte și să danseze, așa cum îi place ei de obicei să facă. Atunci când a intrat Moș Crăciun pe ușă, s-a bucurat teribil de mult și a strigat tuturor că a venit Moșul. Când Moș Crăciun s-a plâns că e sacul greu, Rebeca s-a dat jos de pe scenă și s-a dus la el, zicând: ,,Te azut eu, Mosule!”, pentru că îi place tot timpul să ajute și se oferă de fiecare dată să facă asta. Evident, când Moșul a întrebat cine e cel mai vesel copil, ghici cine striga ,,Eu! Eu! Eu!”, cu mâna ridicată pe sus?
Când am urcat în mașină ca să mergem acasă, ne-a mărturisit că i-a plăcut foarte mult la prima serbare, pe scenă și la întâlnirea cu Moș Crăciun. Ajunsă acasă, și-a luat microfonul, s-a urcat pe canapea și a început din nou să cânte toate colindele învățate la grădiniță, fiecare terminându-se cu câte o plecăciune și un mare ,,Mulțumesc!”.
Un mare ,,Mulțumesc!” spunem și noi întregului personal de la grădiniță, și, mai ales, doamnelor educatoare, care au reușit din nou să ne emoționeze până la lacrimi. Mulțumim că ne înconjurați în fiecare zi copiii cu multă dragoste, veselie și implicare și că îi învățați să fie oameni buni, continuând și dezvoltând atât de armonios educația de acasă!
Album foto disponibil aici.
Comenteaza