Am fost unul dintre acei copii care a crescut cu ideea conform căreia ”Sâmbăta este zi de curățenie”. Nici nu îndrăzneam să îmi fac un alt plan sau să mă gândesc că aș putea face altceva sâmbătă dimineața decât… curat. Fie că eram la bunici, fie că eram acasă la părinți, sâmbăta era obligatoriu zi de curățenie. Și toți vecinii de pe scară făceau la fel.

Sâmbăta dimineață nu auzeai voci de copii alergând de colo colo și bucurându-se de copilărie și de week-end! Ce era ăla week-end, până la urmă? Nu! Sâmbăta auzeai doar sunetul aspiratorului și al covoarelor bătute în parcul unde ar fi trebuit să fim noi, copiii!

Uram cu desăvârșire această activitate oribilă de a face curat în fiecare sâmbătă, mai ales când am mai crescut și mintea mea numai la curățenie nu stătea. Uram să pieptăn franjurile de la covoare și să le așez la dungă pe toate. Uram să văd toate bibelourile de pe mobilă cum trebuie lustruite fiecare, ca nu cumva să scape un fir de praf. Casa era lună oricum de la atâta curățenie, de unde fir de praf?

Și uite așa am crescut, cu toate diminețile de sâmbătă sacrificate în numele curățeniei! Mama ei de curățenie! Iar acum, când sunt la rândul meu mamă, la casa mea, am stabilit o regulă clară, bătută în cuie: Sâmbăta NU se face curat! Pentru că la noi, sâmbăta și duminica e pentru familie, e pentru relaxare, e pentru noi!

Și da, poate mai văd un fir de praf pe undeva, dar așa mă bucur că e acolo! Pentru că știu că în timpul în care aș putea să fac curat în casă, fac ceva mult mai important pentru fiică-mea: îmi petrec timp de calitate cu ea!

Voi ce faceți sâmbăta?

Foto: pinterest.com