Știu că Rebeca mai are ceva ani până să meargă la școală, dar, eu sunt de pe acum îngrozită de acel moment. Și nu pentru că mi-ar fi teamă de integrarea ei într-un colectiv sau de despărțirea zilnică de ea, ci, efectiv, mi-e groază de sistemul de învățământ din România. Nu e vorba aici de profesori, pentru că știu și eu mulți oameni foarte faini care au această meserie și care și-o duc la îndeplinire frumos, creativ, dedicat, în ciuda salariului mic și a condițiilor grele. Aici e vorba de sistemul educațional, cu tiparele și regulile lui.

Mi-e groază de lipsa de creativitate a sistemului, de informațiile eronate din manualele alternative, de numărul mare de teme pentru acasă și de subiectele absurde. Mi-e groază de presiune, de competiție, de accentul pus pe greșeli, nu pe reușite. Mi-e groază de încercarea sistemului de a-i face pe toți la fel, în loc de a se pune accent pe fiecare elev în parte, cu nevoile, aptitudinile și părerile lui.

Nu vreau ca Rebeca să meargă zi de zi într-o instituție cu reguli absurde, în care să își piardă identitatea în gândirea standard, să care zi de zi zeci de caiete și manuale după ea, să vină acasă obosită și să facă teme, în loc să se bucure de timp de calitate cu noi sau în loc să facă ceea ce îi place cu adevărat!

Nu vreau ca Rebeca să stea 6-8 ore pe zi, obedientă, într-o bancă și să fie notată în funcție de cât de „corect” este răspunsul ei! Nu vreau să învețe pentru note și în nici un caz nu vreau să fie un copil cu 10 pe linie!

Dar, aș vrea tare mult să fie fericită, să își urmeze visul, să se exprime liber, să nu îi taie nimeni aripile, să citească ce cărți vrea ea, să își accepte imperfecțiunile și să fie mândră de cine este! Aș vrea să nu îi spună nici un profesor să tacă, să stea cuminte, că a greșit sau că nu are dreptate. Aș vrea ca după cei 12 ani petrecuți în școală, copilul meu să nu fie un șomer incapabil, fără visuri, fără încredere în sine, fără experiență.

Îmi plac programele școalare extrem de creative ale școlilor particulare. Dar, nu toată lumea are bani pentru ele! Și atunci îți dai seama că îți sare muștarul și ți se pare incredibil cât de puțin accent se pune în România pe educația de stat a copiilor noștri! Nu cred că mai are rost să dau din nou exemplul școlilor de stat din țările nordice, acolo unde se află cele mai bune școli din lume și unde copiii își păstrează individualitatea și creativitatea.

Așadar, ce facem când trebuie să ne dăm copiii la școală? Cum schimbăm sistemul de învățământ din România și cum reușim să ștergem praful de pe el? Cum reușim să avem copii fericiți și la școală, nu doar acasă?

For privacy reasons Facebook needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

Foto: revista22.ro