Nu prea sunt genul care sa imparta oamenii pe categorii, dar cand vine vorba de parinti, greu te poti abtine sa nu faci asta. Poate eu, la randul meu, sunt considerata de alti parinti mult prea relaxata ca stil de parenting si recunosc ca am abordat un astfel de principiu in calitate de parinte.

Mi-aduc aminte de copilaria mea si de vremurile in care alergam cu ceilalti copii, ne urcam pe garduri si in copaci, cadeam, ne juleam, faceam o grimasa scurta de durere, apoi ne ridicam eroic si fugeam mai departe. Si, in ciuda durerii provocate de nenumaratele cazaturi, eram al naibii de fericiti. Pentru ca aveam acea libertate de a explora, de a descoperi, de a afla lumea inconjuratoare prin propriile noastre forte. Chiar daca asta implica si o serie de cazaturi si de lovituri puternice.

Acum, cand ies la plimbare cu Rebeca, vad foarte multi adulti care isi tin copiii din scurt si care nu ii lasa sa alerge prea tare de teama sa nu cada. ”Nu alerga!”, ”Ai grija!”, ”O sa cazi!”, ”NU! NU! NU!”. Si imi dau seama ca aceste lucruri se intampla pentru ca ne iubim copiii si nu vrem sa se raneasca.  Dar, hai sa gandim un pic pe termen lung si sa vedem cum ii va afecta acest comportament pe copiii nostri, daca le spunem constant ca nu au voie sa exploreze si, eventual, sa ii certam dupa ce cad si incep sa planga. Exact! Le va scadea increderea in sine, dar si curiozitatea de a explora si de a fi independenti.

De ce sa le ingradim copiilor libertatea de a alerga si, da, de a cadea, cand stim ca noi am beneficiat de ea si ne-a ajutat sa ne dezvoltam creativ? Da, copiii alearga, copiii cad, copiii se lovesc! E ceva firesc si nu cred ca trebuie sa facem o tragedie din fiecare cazatura a copilului.

Cand Rebeca mai cade, nu scoatem nici un sunet, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Si se ridica singura si isi continua activitatea. Daca se uita la mine dupa ce cade, o privesc cu zambetul pe buze si ii spun ca nu s-a intamplat nimic si ca in viata mai si cadem, dar e important sa stim sa ne ridicam de fiecare data. Asa ca se ridica si isi vede in continuare de joaca. Daca incepe sa planga, semn ca s-a lovit cam tare, ii alin durerea cu o vorba buna si un zambet, ii spun ca fiecare cazatura ne invata cum trebuie sa procedam data viitoare, apoi o atrag spre alte activitati.

Nu zic ca e cea mai buna metoda, dar la noi functioneaza. Pentru ca mi se ridica parul pe mana cand vad mame care isi cearta si isi bat copiii, pe motiv ca nu au fost atenti, ca au cazut si s-au lovit. Si ma amuza mamele care stau non-stop langa copil si nu il lasa sa faca nimic fara ele, pe motiv ca va cadea si se va lovi.

Voi cum procedati cand copiii cad si se lovesc?

Foto: imgbuddy.com