Înainte să rămân însărcinată, când nu știam eu prea bine cum stă treaba cu parentingul ăsta, dar îmi doream să aflu, am început să caut pe net tot felul de resurse viabile care să mă ajute să înțeleg ce va urma în viața mea. Căutam un site care să îmi vorbească deschis, sincer, fără limbaj de lemn și fără chestii comerciale. Așa am găsit site-ul Totul despre Mame. Și m-am îndrăgostit pe loc!

Am observat că și celelalte mămici sau viitoare mămici din preajma mea citeau același site, fapt ce mi-a întărit convingerea că este, într-adevăr, resursa nr. 1 în parentingul românesc. L-am luat din scoarță în scoarță, l-am citit, l-am analizat, l-am îndrăgit, fiindu-mi deopotrivă sursă de inspirație atât pentru viața reală, cât și pentru subiectele de pe blogul de parenting.

Am intrat în contact cu fetele de la Totul despre Mame când am făcut primul parteneriat media cu TDM la evenimentul cu Alfie Kohn. Și atunci mi-am dat seama că ăsta e motivul pentru care site-ul în sine e atât de bun: are o echipă de femei faine, zâmbărețe, deschise, pasionate și, mai ales, sincere. De atunci, ne bucurăm să fim parteneri media la toate evenimentele propuse de TDM și să colaborăm cu drag.

Când am primit zilele trecute telefon de la Vivi Floricică, pe care o citeam de atâta timp, m-au cuprins emoțiile. Dar e o femeie atât de faină și de amuzantă, cum de altfel se înțelege și din articolele ei, încât discuția a fost una ca între două prietene vechi și bune.

Și, gata! Am stabilit! De acum mă puteți citi și la rubrica Vocea ta de pe site-ul Totul despre Mame!