Am auzit unii părinți care aleg să le spună copiilor că ei, adulții, sunt niște super-eroi cu puteri magice, iar copiii lor sunt niște prinți sau niște prințese, care trăiesc în castele fermecate dintr-o lume de poveste. Evident, respect fiecare alegere a părinților din jurul meu, dar am simțit nevoia să scriu un articol pe această temă și să motivez și în scris de ce noi NU folosim aceste tehnici… ”magice”.

Ei bine, nu cred că a copilări înseamnă automat a te ”prinți”. Nu am găsit un termen care să transmită în mod corect ideea asta de a le spune copiilor că sunt prinți cu puteri magice care locuiesc în castele din povești. Dar, cred că și copiii, oricât de mici ar fi, ar trebui să știe ce înseamnă lumea adevărată și care este realitatea faptelor. Desigur, nu mă refer aici la a-i opri din a visa și din a fi creativi, însă momentul în care ei conștientizează că acea lume nu este adevărată are efecte mult mai negative decât am crede.

Cu toții știm cât de dezamăgiți, șocați, supărați, frustrați am fost când am aflat că părinții noștri ne-au mințit și că tot ce știam până atunci nu e de fapt adevărat. Că Moș Crăciun era, de fapt, bunicul deghizat, că noi nu am venit pe lume aduși de o barză în cioc, că bagheta aia pe care o foloseau ai noștri nu avea nici un efect magic, că Moș Ene și Zâna Măseluță sunt doar niște închipuiri, că părinții noștri nu sunt, până la urmă, niște super-eroi.

Ei, atunci încep sentimentele de neîncredere în restul lumii și, mai ales, în părinți, de frustrare că nimeni nu te-a luat prea în serios până atunci încât să îți spună adevărul, de dezamăgire că tot ce ai construit până atunci este, de fapt, o lume imaginară.

Evit pe cât posibil să folosesc cuvântul ”magic” în preajma Rebecăi și i-am explicat deja ce înseamnă de fapt o prințesă în lumea reală. Oricum, la cât de băiețoasă e ea, nici nu mi-aș face griji că și-ar putea dori vreodată să devină o prințesă, cu sau fără puteri magice.

Însă, trebuie să înțelegem că e ok ca un copil să știe de mic cum stau lucrurile în realitatea din jurul lui și din lume. Pe de o parte, îl învățăm de mic cum să reacționeze și cum să relaționeze în viață, și, totodată, îi arătăm că avem încredere în el, că nu îl mințim și că, astfel, poate avea la rândul lui încredere în noi că îi vom spune tot timpul adevărul.

Foto: huffingtonpost.com