Pe Cristina Andone o știu de vreo șase ani, dar simt că parcă o știu de-o viață. Avem foarte multe lucruri în comun și ne leagă o sumedenie de alte lucruri faine. Ca de fiecare dată când publică o carte, îi sunt alături, nu doar pentru că mi-e foarte dragă, ci și pentru că scrie foarte bine și atinge în cărțile ei subiecte mai puțin atinse și totuși de un real interes. Cum e și cazul cărții de față, Școala banilor bine crescuți, apărută anul acesta la Editura Univers.
De când i-am citit-o prima dată, Rebeca tot o cere aproape în fiecare seară și a devenit imediat una dintre cărțile ei preferate. Nu e de mirare, la cât de jucăuș prezintă Cristina această fascinantă lume a banilor și modul în care ar trebui să îi gestionăm încă de mici.
Dar ca să nu mă întind eu foarte mult la vorbă, că doar știți că nu mă mai opresc când încep, zic mai bine să redau discuția pe care am avut-o de curând cu scriitorul și omul Cristina Andone.
„Dacă ar aduce fericire, banii s-ar numi fericiri”
Andreea Marc: Cristina, ce știai tu despre bani când erai mică?
Cristina Andone: Nimic. Mă temeam să nu-i pierd, atunci când primeam 5 lei să merg la pâine.
Andreea Marc: Mai ții minte cum te-ai simțit când ai câștigat primii tăi bani și ce anume ți-ai cumpărat de ei?
Cristina Andone: Da! A fost primul meu salariu, într-o mare agenție de publicitate. Cu acei bani (puțini) mi-am cumpărat două albume de artă de la Salla Dalles. Ok, nu ridica o sprânceană… Nu, nu eram chiar atât de studioasă. Erau două albume superbe, dintre care unul despre stilurile în arhitectură iar celalalt despre… rochii, pantofi, crinoline. Țin minte că nu mai văzusem niște cărți atât de frumoase până atunci. Albumele de artă de la Meridiane erau, prin comparație, niște rude sărace. Mi se părea că țin în mână doua minunății care urmau să fie ale mele. Și nici măcar nu trebuia să-i explic altcuiva (mamei, de exemplu) de ce îmi trebuie. M-am simțit liberă. Triumfătoare. Și bucuroasă: mi-au mai rămas și niște bani de pufarine!
Andreea Marc: Când a intervenit conceptul sau nevoia de „a face economie” și de a cheltui banii în mod corect?
Cristina Andone: Când au apărut copiii. Până atunci, am trăit „studențește”, cheltuind cât aveam: mult sau puțin, dar tot.
Andreea Marc: Din punctul tău de vedere, cea mai potrivită definiție a banilor, pe scurt, este…
Cristina Andone: Banii sunt bilete de călătorie către visele noastre. Nu sunt destinația, sunt vehiculul.
Andreea Marc: Cristina, aduc banii fericirea?
Cristina Andone: Iată două propoziții simple cu care nu sunt de acord: „banii aduc fericirea”, „banii nu aduc fericirea”. Dacă ar aduce fericire, banii s-ar numi fericiri, nu euro, dolari sau lei. Îți dai seama că ar suna mult mai bine ca pe o bancnotă, să fie scris: 2 zile de fericire. Ar fi mult mai convingător decât 500 RON, nu? Dacă nimeni nu s-a gândit la conversia asta, este pentru că ea nu se poate susține. Un teanc de bilete de călătorie nu îți garantează că vei ajunge acolo unde e locul cel mai potrivit pentru tine. Maxim te asigură că vei ajunge mai repede. Relația dintre bani și fericire e aceeași ca între pătrunjel și ciorbă.
„Fiul meu m-a întrebat cât câștig pe an și câți bani îmi rămân”
Andreea Marc: Care crezi că sunt cele mai mari greșeli pe care părinții le fac în relația cu cei mici atunci când vine vorba de bani?
Cristina Andone: Nu vreau să judec modul în care alți părinți își cresc copiii. Dar îți pot spune ce greșeală am făcut eu: nu am vorbit despre bani aproape deloc. Am evitat discuția asta fără să-mi dau seama de ce. Pur și simplu. Greșit. Banii sunt peste tot în jurul nostru. Ar trebui să învățăm să avem o bună raportare la ei. Într-un fel, evitând să vorbesc despre bani nu am accesat alte două posibile greșeli în educație: cultura abundenței miraculoase (ne descurcăm, tot ce vrei tu, puișorule, mama îți face rost) sau cultura sărăciei fără speranță (noi nu ne permitem și nici nu ne vom permite vreodată, nu e pentru noi). Aici cuvântul magic e echilibrul: nu, nu ne permitem orice, dar dacă vom ști mai multe (educație) și vom munci mai mult (perseverență) atunci ne vom permite… mai mult. Dacă vom vrea. S-ar putea să nu ne intereseze acest „mai mult”.
Andreea Marc: Care a fost momentul în care ai decis că trebuie să scrii o carte pentru copii pe subiectul banilor și ce anume te-a determinat să faci asta?
Cristina Andone: Acum doi ani fiul meu m-a întrebat cât câștig pe an și câți bani îmi rămân, după ce scădem toate cheltuielile. Am fost prinsă pe picior greșit. Atunci am evitat un răspuns (pentru că habar nu aveam). Dar semnul acela de întrebare mi-a rămas și a rodit într-o idee de carte. Una greu de scris, din fericire. Spun „din fericire” pentru că întotdeauna, ca scriitor, aleg drumul greu. Dacă mi se pare că e prea simplu, încep să mă îngrijorez, înseamnă că sunt pe urmele unui clișeu.
Andreea Marc: Educația financiară este de departe unul dintre subiectele esențiale care ar trebui predat și în școli. Ce alte materii consideri că mai sunt necesare în școli, ca mamă a doi copii? Și poate… așteptăm și cărți scrise de tine pe aceste subiecte?
Cristina Andone: Mi-ar plăcea să fie la școală un curs de persuasiune, să învățăm cum să fim mai convingători. Mi-ar mai plăcea un curs de scriere creativă. Nu mă refer acum la „compuneri”, ci la tehnici de scriitură, la principii, la greșeli de evitat. Chiar, o greșeală ar fi tocmai acele „expresii frumoase” pe care profesorii ne îndemnau să le colecționăm și să le folosim din abundență. Supra-calofilia e un păcat de evitat într-o scriere bună. În fine, mi-ar plăcea un curs despre echilibru, despre buna-măsură, într-o lume tot mai roasă de anxietate și de superficialitate. Ar fi, dacă vrei, un set de bună-viețuire, nu doar de supraviețuire, cu instrumente de protecție anti-stres, anti-anxietate, anti-depresie.
Da, am de gând să scriu cărți de povești care să atingă aceste teme. Eu sunt povestitor, nu psiholog. Arma mea este mereu povestea. Dar, dacă lumea a fost făcută prin cuvânt, aș zice că tot prin cuvânt poate fi desfăcută și… refăcută.
Andreea Marc: Care a fost procesul scrierii acestei cărți și cât a durat de la prima idee până în momentul lansării ei?
Cristina Andone: Au fost doi ani de documentare. Două luni de planificare a cărții, cu teme, fișe de personaj, câmpuri de cuvinte. Și două săptămâni de scriere efectivă, departe de casă, copii, teme, program.
Cartea verii la Editura Univers
Andreea Marc: Ești deja la a treia colaborare cu Editura Univers, după antologia „Nesupusele” și romanul „Plec”, care mie mi-au plăcut enorm. Ce anume face o colaborare între un scriitor și o editură să fie una de succes?
Cristina Andone: Încrederea. E atât de simplu.
Andreea Marc: Apropos de colaborări, ai avut ca partener în această aventură pe cei de la BCR. Ce a presupus mai exact această colaborare și cum a luat naștere?
Cristina Andone: Parteneriatul cu BCR nu a fost deloc o întâmplare. De ceva vreme lucrez ca trainer de comunicare pentru oameni- cheie din bancă. Dacă eu am încercat să-i învăț pe bancheri să vorbească limpede, asumat, structurat, ei m-au învățat ce înseamnă o relație simplă și bună cu banii. Evident, trecerea nu a fost una bruscă. Mai degrabă am început să înțeleg limba aceasta a banilor care nu ar trebui să fie defel una străină. Și am început mai ales să-mi pun întrebări, pentru că mi-am dat seamă că banii nu sunt neapărat despre valoare cât despre valori. Ce e important pentru noi. Când Sasha a venit cu semnul lui de întrebare, să zicem că eram deja într-o etapă de contemplare a drumului. El doar mi-a dat impulsul sa încep să merg pe acest drum. Cu încrederea că nu sunt singură.
Am învățat enorm de la prietenii mei din banking, mai ales din programul Școala de Bani. Să spunem despre acest program că este unul de responsabilitate socială, asumat foarte puternic în interiorul companiei. Sunt peste 1000 de profesori de educație financiară la BCR, adică angajați care în timpul lor liber merg în școli, licee, facultăți și predau gratuit lecții despre ce înseamnă să fii pe picioarele tale din punct de vedere financiar. În fiecare joi, tot gratuit, în sucursalele BCR sunt cursuri despre bani, investiții, economii și independență financiară ținute de oameni care în timpul acesta ar putea merge acasă, la copii, prieteni, sau… la o înghețată. Mi-a plăcut mult lucrul acesta. Mi-a plăcut mai ales că nu e vorba de o altă campanie de CSR cu „hai să fim drăguți și să dăm niște broșurele”. Nu e o campanie, e deja un mod de funcționare a unei companii.
Datorită partenerilor de la Școala de Bani mi-a fost mult mai simplă documentarea. Tot datorită lor, cartea are un preț bun iar turneul meu în 11 orașe a fost posibil. După cinci luni, primul tiraj de 5000 de exemplare e epuizat. „Școala banilor bine-crescuți” a fost aleasă Cartea Verii la editura Univers în 2019. A ieșit deja din „cuptor” al doilea tiraj de 3500 de exemplare. Sunt niște repere care ne arată că ne aflăm pe un drum bun.
Andreea Marc: Așa cum spuneam și în intro-ul interviului nostru, Rebeca mea îndrăgește tare mult cartea ta și o alege mai în fiecare seară, atunci când o întreb ce carte vrea să îi citesc. Ce are special cartea aceasta din punctul tău de vedere, de e atât de iubită de copii și de părinți, deopotrivă?
Cristina Andone: Hm… o întrebare grea. Mă bucură faptul că părinții rezonează la unison cu copiii. Să știi că întotdeauna scriu cu două straturi de semnificație: unul pentru copil, celălalt pentru părintele care îi este alături. Să fie acesta un răspuns? Poate. Mă gândesc că mai este vorba de autenticitate. Scriu mereu având în minte un sens care ar trebui adus la lumină cât mai limpede, cu dozajul potrivit de înțelepciune, emoție și… acțiune. Cu prea multă înțelepciune, o poveste devine aridă. Cu prea multă emoție, povestea se face abur: roz sau negru-apăsător. Cu prea multă acțiune, o poveste riscă să rămână superficială, să rămână zgomot. Dar ce contează mai presus de toate este sinceritatea: adică buna orientare a scriitorului către cititor. Dacă scrii pentru celălalt, ca să faci un dar, nu ca să te pui pe tine pe un postament, nu poți greși în mod fundamental. Scriitorul este mai ales un slujitor.
Andreea Marc: Pe coperta cărții, stă bine scris „Volumul 1”. Așa că trebuie să te întreb pe când să ne așteptăm la volumul 2 și, mai ales, ce aduce el special?
Cristina Andone: Da, pregătim chiar acum volumul 2. Spun „pregătim” pentru că suntem o echipă. Ilustratorii Sebastian Oprița și Adriana Gheorghe lucrează cu spor la cele șapte povești despre antreprenoriat, echilibru și etica muncii. Acestea vor fi temele de bază ale volumului 2. Să mai spunem că noua carte o să apară în mai 2020, în aceeași formulă: la editura Univers, în parteneriat cu BCR și Școala de Bani, cu un amplu turneu în țară susținut de partenerii noștri.
Andreea Marc: Nu pot să te las să te întorci la scris și la turneu, fără să te întreb despre cum a fost pentru tine participarea de anul acesta la FILIT, festivalul de literatură de la Iași, atât de drag amândurora!
Cristina Andone: Știi că noi două ne-am „întrezărit” prima dată la FILIT, acum 6 ani. Pentru mine FILIT-ul are magia aceasta de a aduce împreună oameni îndrăgostiți de cărți și de poveste. De a-i pune în ceea ce va deveni propria lor povestea de bine și de încredere. Anul acesta am fost pentru prima dată scriitor invitat la FILIT, cu 5 ateliere, vreo 5 interviuri la TV, 2 la radio, 4 în presă. O expunere fantastică atât la nivel mediatic dar și la nivelul contactului cu publicul cititor. FILIT mai este, desigur, un antrenament-maraton de bună-scriere: asculți niște mari scriitori care au luat Nobelul sau Booker Prize sau Pullizer și încerci să furi dacă nu meserie măcar ceva-ceva din strălucirea aceea pe care doar talentul și inteligența o pot da.
Până la următoarea întâlnire cu Cristina Andone, vă recomand să luați cartea Școala banilor bine-crescuți din librării sau online și să le citiți copiilor despre cum să aleagă să folosească banii ca să fie mai buni, nu ca să aibă mai mult!
[…] v-am mai povestit despre ea! Cum când? Anul trecut, prin noiembrie, atunci când i-am luat un nou interviu Cristinei Andone despre primul volum din Școala banilor bine-crescuți, o carte de educație […]
[…] Citeste interviul cu Cristina Andone despre bani […]