Tocmai ne-am întors dintr-un concediu extrem de relaxant în Corfu, de care aveam mare nevoie. Dar, azi nu vă povestesc despre cât de bine a fost în concediu. Azi vreau să vă povestesc despre obiceiurile alimentare ale copiilor, obiceiuri pe care le-am observat la orele mesei acolo.

Bineînțeles, erau familii din toate țările, predominând România. Am văzut copii care erau ținuți în brațe atunci când mâncau, copii care erau puși în scaun special de masă pentru bebeluși fiind hrăniți și copii care stăteau pe scaun și mâncau singuri, așa cum mănâncă și Rebeca, de altfel.

Am văzut copii care își alegeau singuri mâncarea, așa cum am văzut și copii care erau forțați să mănânce un anumit fel de mâncare și, bineînțeles, să mănânce tot din farfurie.

Am văzut copii care fac alegeri corecte în alimentație și părinți care le oferă alternative sănătoase și m-am bucurat.

Am văzut copii care nu au pus gura pe fructe sau pe ceva sănătos timp de o săptămână și m-am întristat. Un băiețel obez care mânca o farfurie plină de croissante la o masă sau o fetiță care se lingea pe degete după farfuria plină de cartofi prăjiți sunt doar două cazuri triste.

Însă m-a șocat pur și simplu o fetiță de vreo cinci ani din România care a mâncat toată săptămâna, la toate mesele, numai paste goale. Ce era și mai trist este că stătea cu furculița într-o mână și cu solnița de sare în cealaltă, turnându-și la fiecare înghițitură câte o porție zdravănă de sare. Iar fiecare masă era încheiată de un pahar mare de Sprite sau Cola, alimentat cu multe acadele.

Am intrat în vorbă cu ea și cu părinții ei, vrând să aflu de ce această alegere alimentară. Părinții mi-au răspuns sec ”Doar asta vrea ea să mănânce”, iar ea mi-a spus că ”E mai bun cu sare”. Îmi dau seama că acei părinți voiau să profite și ei un pic de relaxarea concediului, însă, când vine vorba de alimentația copiilor, chiar nu e moment de joacă sau de glumă. Un copil de cinci ani care mănâncă doar paste goale cu foarte multă sare, multe dulciuri și sucuri carbogazoase este un adevărat studiu de caz din categoria AȘA NU.

Eu nici măcar nu mănânc paste, dar, când le voi mai vedea, îmi voi aminti cu tristețe de acea fetiță care nu se poate bucura de o alimentație sănătoasă cu zâmbetul pe buze, așa cum ar trebui!

Foto: asmarterbeginning.com