Înțeleg că mai sunt foarte mulți români cu drept de vot care încă nu s-au hotărât cu cine vor vota în turul doi. Personal, cred că în situația de față e destul de ușor să îți dai seama cu cine vrei să mergi mai departe și care dintre cei doi este cel mai aproape de așteptările tale, de ceea ce te reprezintă. Ok, poate nici unul nu te reprezintă în totalitate. Dar asta nu înseamnă că trebuie să stai ca indiferentul acasă și să nu mergi la vot sau, mai rău, să te duci până la cabina de vot și acolo să-ți anulezi votul.
Anularea votului nu înseamnă că te-ai asigurat că nu votează altcineva în locul tău! Anularea votului înseamnă pur și simplu că nu ești în stare să iei o decizie. Nu, anularea votului nu este un act de umor sau de bărbăție! Nu este nici măcar o opțiune demnă de un om responsabil, care ar putea fi un exemplu pentru ceilalți. Așa că ai face bine ca duminică să îți miști fundul la secția de votare și să îți faci datoria față de țara asta! Din respect pentru noi toți, cei care o facem, cei care merg sute de kilometri, cei care stau la cozi interminabile și cei care au fost omorâți la Revoluție ca tu să poți deschide gura și să decizi viitorul țării.
Să revenim, așadar, la cele două opțiuni dintre care trebuie să alegem TOȚI duminică. Da, viața e de rahat și te pune în ipostaze de astea nasoale în care trebuie să iei decizii și să faci lucruri pe care nu le vrei. Păi, uite, tocmai de aia ai dreptul de a vota: ca să alegi să poți face ulterior acele lucruri care îți fac plăcere. Avem de ales între Klaus Iohannis și Victor Ponta. Avem de ales între următoarele opțiuni:
– Un profesor de fizică foarte bun sau un doctorand care și-a copiat lucrarea de doctorat;
– Un inspector școlar care a muncit și a ajuns sus pe propriile puteri sau un procuror numit în funcție de niște baroni politici;
– Un primar competent și reales timp de 14 ani sau un prim-ministru incompetent cu sute de plângeri ale cetățenilor în doar 2 ani;
– Un domn respectabil cu foarte mult bun simț sau un mojic pregătit în orice moment să jignească;
– Un neamț care a făcut atât de multe pentru România sau un român care a furat din propria țară;
– Un om care nu a fost implicat niciodată într-un act de corupție sau unul care e înconjurat de corupți și de acuzații de acest gen;
– Un om care vorbește mai puțin, dar face mai mult bine, sau un om care vorbește foarte mult și nu face nimic bine;
– Un politician care nu a uitat de unde a plecat și care știe să fie în continuare om sau unul care jignește, netolerant și arogant.
Nu, nu voi invoca aici motivele alea stupide bazate pe numărul de copii sau de numărul de divorțuri. Mi se par irelevante și de prost gust, iar electoratul lui Iohannis nu se implică în mizerii de acest gen.
Lista poate continua la nesfârșit, deoarece cei doi candidați sunt foarte diferiți. Așa că e destul de simplu:
– Dacă vrei un viitor bazat pe justiție corectă, pe bun simț, pe respect și pe lucruri bine făcute pentru noi, oamenii de rând, în care să stai liniștit că ai un trai decent, votezi cu Iohannis;
– Dacă vrei un viitor bazat pe corupție, pe nesimțire și pe lucruri prost făcute pentru popor, în care cei de la putere să fure tot ce le stă în cale și să conducă o dictatură socialistă , votezi cu Ponta.
Orice ai face, mergi duminică la vot și pune ștampila doar într-un singur chenar. Alege bine în care chenar pui ștampila aia și gândește-te la viața ta pe termen lung, dar și la impactul pe care decizia ta îl va avea asupra tuturor generațiilor care vin din urma ta.
Foto: havingtime.com
Comenteaza