Cred că ați observat deja că, atunci când mergeți într-un magazin pentru copii și cereți ceva, tot timpul primiți această întrebare: ”Pentru fetițe sau pentru băieței?”. Lăsăm un pic deoparte diminutivele folosite și trecem la întrebarea adresată de vânzătoare de fiecare dată când cerem ceva. Nu contează că e vorba de pantofi, cărți, haine sau triciclete copii, primim de fiecare dată aceeași întrebare: ”Pentru fetițe sau pentru băieței?”.
Cei care mă cunosc știu foarte bine cât de tare fug de aceste etichete și cât de tare mă chinui să nu o acopăr pe fiică-mea de roz și alte chestiuni ”pentru fetițe”. Eram de curând într-un magazin cu încălțăminte pentru copii. Am luat în mână niște espadrile foarte faine de culoare maro și eram extrem de încântată că am găsit ceva comod pentru Rebeca. Dar, vânzătoarea m-a atenționat cu dezamăgire în glas că ”Aceștia sunt pentru băieței” și mi-a recomandat o pereche fix la fel, dar pe roșu. Am întrebat-o unde scrie că fetele nu pot purta espadrile maro și a ridicat neștiutoare din umeri, zicându-mi că ”Așa zice toată lumea”.
Rebeca a primit cadou de curând o tricicletă însoțită de mesajul ”Am căutat să fie așa, mai de fetițe”. De parcă fetele nu se plimbă cu bicicleta sau tricicleta, iar când o fac e musai să fie una roz. M-aș duce într-un magazin să întreb o vânzătoare dacă are triciclete verzi sau galbene. Ce îmi va spune atunci? Că tricleta verde e pentru băiat și cea galbenă e pentru fete, sau va rămâne confuză neînțelegând de ce nu aleg, ca toți oamenii, o tricicletă roz pentru fiică-mea.
Cred că vor trece ani și ani și eu tot voi răspunde oamenilor la eternele întrebări ”De ce nu o îmbraci în roz?”, ”De ce nu îi pui cercei?”, ”De ce nu o înveți să fie mai feminină?”. Asta cu feminitatea mă omoară pur și simplu. De parcă ar trebui să o dau de mică la o școală specială de fete, unde să învețe să se îmbrace doar în rochie, cum să stea cu spatele drept și cum să fie, prin definiție, o ”lady”. Și ce dacă e mai băiețoasă? Și ce dacă merge desculță și mănâncă pământ? Și ce dacă se murdărește? Nu e fetiță sau băiețel, ci e un copil curios, care vrea să descopere lumea, și care nu are nevoie să i se spună că roz e pentru fetițe și albastru e pentru băieței.
Apropos, ce culoare are fericirea unui copil?
Foto: hungiegungie.com
Comenteaza