Am gătit în perioada asta de izolare cât n-am gătit în toată viața. Am scos tavă după tavă din cuptor, am combinat ingrediente noi și am testat tot felul de idei. Cu toate acestea, recunosc că nu sunt înnebunită să petrec ore întregi pentru un singur preparat. Să fim serioși… cui îi place? Așa că ideea de a face ceva bun din cât mai puține ingrediente e mai mult decât binevenită. Pentru momentele acelea în care nu ai în casă multe lucruri, când ești pe mega-fugă sau când pur și simplu nu ai chef de gătit, dar cu siguranță ai mare chef de ceva bun. Eram oricum obișnuită cu farfuriile din 3 ingrediente, pe care le preparam în perioada în care am început programul de nutriție. Dar ce ziceți de preparate din doar 2 ingrediente?
Ideea unui articol pe tema asta mi-a venit când am văzut pe internet un chec făcut din înghețată semi-topită și făină. Apoi, m-am gândit că și eu fac deserturi din 2 ingrediente, cum ar fi clătite din banane și ouă sau brioșe din fulgi de ovăz și banane. Așa că am luat internetul la puricat și am adunat aici toate ideile de rețete din 2 ingrediente care mi s-au părut viabile și interesante de încercat. Și da, le-am încercat și eu! Unele le găsiți și la mine pe Instagram.
10 rețete de deserturi din 2 ingrediente
Înghețată topită + făină = chec
Înghețata conține lapte, ouă și zahăr, așa că e practic un mix bun, la care doar să adaugi făină. Amestecul se pune într-o tavă și se dă la copt, fix ca la un chec clasic. Eu am pus amestecul în forme de brioșe și au ieșit niște brioșe demențiale!
Ciocolată topită + ouă = brioșe
Gălbenușurile se încorporează cu ciocolata topită, iar albușurile se bat separat, amestecând totul ușor la final. Se toarnă compoziția în forme de brioșe și se dă la cuptor. Când sunt gata, le puneți mânca așa sau le puteți decora cum vreți.
Făină cu agent de creștere + iaurt grecesc = aluat
La câte tipuri de aluat există pe lumea asta, nu strică deloc unul făcut din doar 2 ingrediente, nu? Îl puteți pune atât în forme de brioșe, pe care să le ornați ulterior, fie ca un fel de lipie în tigaie. Turnați Nutella din plin, adăugați niște fructe și uite cum a ieșit un super-desert! Eu am încercat și varianta de aluat în tavă, dată la copt în cuptor.
Unt de arahide + banane = înghețată
Se pun bananele curățate la congelator, apoi se pun la mixer, se adaugă untul de arahide, se amestecă din nou bine și se dă totul la frigider. Și gata înghețata de casă!
Lapte bătut + făină = biscuiți / fursecuri pentru creme
Pe același principiu ca la aluatul de mai sus, dacă înlocuim iaurtul grecesc cu lapte bătut, putem face un aluat din care vor ieși pufoșenii delicioase, numai bune de mâncat ca atare sau de umplut cu tot felul de creme preferate.
Unt de arahide + sirop de arțar / miere de albine = fudge
Iese un desert dulce, ca un fel de caramele delicioase. Și apropos, siropul de arțar e delicios și turnat pe clătite!
Suc de portocale + ananas înghețat = sorbet
Suc de portocale rece și bucăți de ananas scoase de la congelator și date prin blender. Un desert mai mult decât binevenit în zilele toride de vară. Bineînțeles, fructele pot fi înlocuite cu ce vă place.
Banană + ouă = clătite
Bine, e clar că nu ies ca acele clătite clasice, dar să-i zicem că tot un soi de clătite sunt. Și chiar sunt delicioase!
Ciocolată + frișcă lichidă = mousse de ciocolată
Puneți într-un bol niște bucăți de ciocolată și puțină frișcă lichidă și topiți conținutul, fie la cuptorul cu microunde, fie la „bain marie”. Separat, bateți bine frișca rămasă, după care încorporați ciocolata, puțin câte puțin. Puteți mânca mousse-ul fie așa, fie după ce îl lăsați puțin la frigider.
Banane + fulgi de ovăz = fursecuri
Fac de ani de zile combinația asta cu banane și fulgi de ovăz și o ador de fiecare dată. Compoziția poate fi gătită în mai multe feluri: în forme de fursecuri, date la cuptor sau în forme de cupcake, la fel, la cuptor.
Sunt curioasă dacă ați încercat rețetele din două ingrediente și, mai ales, dacă știți și alte idei pe care să le punem în practică!
Comenteaza