Am primit întrebarea asta:
– Care e mai bun: homeschooling-ul sau mersul la școală?
Am răspuns și eu cum am putut:
– Habar n-am care e mai bun și DACĂ este unul dintre ele ,,mai bun”! Dar știu că fiecare părinte alege ce e mai bun pentru copilul său și ar fi al naibii de frumos dacă nu ne-am mai băga nasul peste tot și nu ne-am mai da atâta cu părerea și atât de urât despre copiii altora.
Educația unui copil este cel mai important lucru, imediat după iubirea necondționată a părinților pentru el. Așadar, e musai să alegem ce-i mai bun, asta e clar! De multe ori greșim în luarea unor astfel de decizii! Suntem oameni! E normal! Dar uneori luăm decizia corectă pentru familia noastră, decizie care poate fi opusă ,,părerii lumii”. Și atunci ar fi atât de minunat să nu primim injurii, acuze și tot felul de cuvinte grele din partea unor oameni care nici măcar nu ne cunosc!
Despre cele două sisteme de educație a copiilor eu pot spune așa:
1. Învățatul la școală. Pot vorbi despre sistemul în care am învățat eu, care diferă mult de ceea ce se întâmplă astăzi, dar care a păstrat cu sfințenie din rigiditatea-i specifică;
2. Învățatul acasă. Pot doar să îmi dau cu părerea, pentru că nu am experimentat la propriu acest sistem. M-am documentat despre el atunci când Rebeca era foarte mică, pentru a analiza toate opțiunile de educație. Oricum, trebuie spus de la bun început că ,,homeschooling-ul” nu presupune ca unul dintre părinți să renunțe la job și să stea acasă cu copilul, la fel cum nu înseamnă că acel copil va sta închis în casă 6-8 ore pe zi.
Personal, apreciez posibilitatea de a-ți face prieteni la școală și ideea de a te organiza după un program orientativ, însă nu apreciez deloc lipsa de creativitate, focusul pe competiție, teorie și egalizare a gândirii din sistemul de învățământ de stat. Pe de altă parte, mi-aș lua și mâine copilul și aș pleca în jurul lumii, pentru că știu că așa ar învăța și s-ar dezvolta mai armonios sau l-aș lăsa să se bucure de libertatea învățării de acasă, însă am câteva dubii, ce-i drept, atunci când vine vorba de lipsa legării de prietenii statornice de la școală și a acelor plecări zilnice la ,,serviciul” lui.
Avantaje și dezavantaje văd la fiecare sistem din cele două de mai sus. Dar avantajele pe care le văd eu pot fi dezavantaje pentru alți părinți și tot așa. Și atunci, de ce să alegem un singur sistem general valabil pentru toată lumea? Cum era vorba aia care spunea că ,,Fiecare copil învață în mod diferit”? O mai respectăm și, totodată, ne respectăm reciproc, sau începem să aruncăm cu pietre pentru că celălalt gândește și face altfel decât noi? Chiar nu putem să avem două, trei, patru, n sisteme de învățământ și să ne bucurăm de mai multe oportunități pentru copiii noștri, fără să ridicăm jignitor din sprânceană?
Foto: pixabay.com
Comenteaza