Toată lumea mă întreabă cum de Rebeca mea este atât de extrovertită, de comunicativă, de sociabilă. Ce-i drept, recunosc că este și un pic genetic, pentru că mie îmi este extrem de ușor și chiar îmi face plăcere să intru în vorbă cu oameni noi, deși am început să fac asta destul de târziu. Însă, nu e doar atât! Am comunicat încontinuu cu Rebeca încă de când am aflat că sunt însărcinată și am vorbit despre toate lucrurile posibile, de la fapte la stări și sentimente. Am continuat să vorbim și o facem în fiecare zi. O ajut să aibă încredere în ea, să își exprime sentimentele, să își înțeleagă propriile trăiri. O las să își pună în practică independența, dar îi spun că sunt lângă ea oricând are nevoie. O respect și îi respect deciziile, încurajând-o să le ia singură.

Copilul extrovertit se manifestă mai gălăgios, se împrietenește foarte ușor și își împarte lucrurile. Un copil introvertit este mai timid, preferă să stea singur și are nevoie de o perioadă mai lungă de acomodare în mediile noi. Copilul introvertit este dependent de compania mamei și poate începe să plângă cu ușurință atunci când o persoană se apropie de el. Copiii introvertiţi au nevoie de întelegere şi atenţie specială din partea părinţilor şi educatorilor până când învaţă şi reuşesc să ţină piept propriilor trăiri şi să se integreze social.

Pentru că mulți părinți vor să știe ce ar putea face în cazul unui copil introvertit, am stat de vorbă cu Valentina Secară, fondatoarea primei creșe particulare din România și a primului centru de educație timpurie pentru părinți și educatori, care recomandă 10 reguli de urmat pentru părinții copilului introvertit!

1. Înţelege ce se întâmplă cu copilul tău
Conform cercetătorilor, creierul unui copil introvertit funcţionează diferit decât al colegului extrovertit. În cazul persoanelor extrovertite, stimulii trec prin zona unde are loc procesarea celor cinci simţuri, în timp ce, în cazul persoanelor introvertite, stimulii trec prin zone asociate cu memoria, planificarea şi rezolvarea problemelor. Desigur, această informaţie nu te ajută să devii mai priceput în interacţiunea cu copilul tău introvertit. Dar te ajută să întelegi că nu este vinovat pentru temperamentul său.

2. Învaţă care îi sunt calităţile şi apreciază-l pentru ele
Este adevărat, nu va fi liderul grupului, nici nu va bate recordul la numărul de prieteni. Însă va fi un prieten adevărat, iar persoanele care îl vor avea alături sunt norocoase. Copilul tău este o persoană de nădejde, care îşi va ţine întotdeauna promisiunile. Concentrează-te asupra tuturor calităţilor sale, probabil vei avea multe de învăţat de la el.

3. Nu încerca să îl schimbi
Copiii nu au control asupra preferinţei lor comportamentale şi de aceea părinţii pot genera multă frustrare atunci când le cer acestora să se comporte într-un mod care vine în contradicţie cu temperamentul lor. Cu timpul, acest lucru poate afecta echilibrul emoţional al copiilor şi poate chiar să ducă la dezvoltarea unui „sine fals” şi la foarte multe probleme psihologice mai târziu.

4. Pregăteşte-l pentru ce urmează să se întâmple
Poţi discuta de acasă cu copilul despre ceea ce va urma să se întâmple în prima zi la noua grădiniţă, pe cine va întâlni, ce s-ar putea întâmpla şi cum ar putea să iniţieze o conversaţie cu copiii. Încearcă să ajungi înainte în clasă, fă-i cunostinţă cu învăţătoarea, arată-i clasa şi drumul către baie, jucăriile etc.

5. Ajută-l să se obişnuiască cu oameni noi
Introvertiţii se simt uneori copleşiti şi anxioşi între oameni noi. Nu te poţi aştepta ca un copil introvertit să interacţioneze imediat cu noii colegi de la grădiniţă sau de la locul de joacă. Dacă este posibil, încearcă să ajungi mai devreme pentru ca micuţul tău să se obişnuiască cu locul, să nutrească sentimentul că acel loc îi aparţine înaintea celorlalţi.

6. Acordă-i timpul şi spaţiul de care are nevoie
De altfel, nu este nimic greşit în a-l ţine câteva minute departe de „acţiune”, la o distanţă confortabilă, până când va simţi că e timpul să se apropie. Indiferent de experienţa nouă pentru care încerci să îl pregăteşti, ţine minte să îl iei uşor. Probabil va dori să se întoarcă în zona de confort, acasă. Respectă-i nevoile, dar nu îi oferi posibilitatea de a renunţa Când sunteţi acasă, oferă-i timpul lui de singurătate, chiar dacă lipsa lui din camera de zi îţi creează un sentiment ciudat uneori.

7. Fii alături de el
Arată-i că eşti alături de el în fiecare încercare. În copilărie, fiecare mediu nou în care ajunge este o încercare. Susţine-l, chiar dacă uneori ţi se pare că eşti singura mămică de pe terenul de joacă. Atunci când nu îl mai poţi însoţi peste tot, continuă să vorbeşti cu el despre experienţele sale de zi cu zi. Copiii introvertiţi au tendinţa de a nu verbaliza problemele. Fii prietenul lui cei mai bun pentru a-l determina să-ti spună eventualele probleme.

8. Aminteşte-i că se poate retrage din mijlocul copiilor sau dintr-un joc dacă îl simţi copleşit şi obosit
Dacă pe extrovertiţi îi energizează şi inveseleşte socializarea, copiii introvertiţi se consumă în astfel de situaţii. Urmăreşte-l atent şi aminteşte-i ca poate lua o pauză până va învăţa singur să se retragă atunci când simte nevoia, după o perioadă de socializare.

9. Pentru fiecare situaţie care îl scoate din zona de confort pe copilul introvertit, arată-i aprecierea
Poţi folosi expresii precum: „Ieri, când te-am luat de la grădiniţă, am observat că i-ai permis colegului tău să se joace cu jucăriile tale. Ştiu că nu ţi-a fost deloc uşor. Sunt foarte mandră de tine”.

10. Ajută-l comunicând eficient
Există câteva tips-uri pe care le poţi aplica în conversaţiile de zi cu zi cu copilul tău introvertit:
• Ascultă-l până când termină ce are de spus şi aşteaptă-l până răspunde la întrebările pe care i le pui. Copiii introvertiţi au nevoie de mai multă răbdare într-o conversaţie.
• Acceptă-i şi respectă-i momentele de linişte
• Aprobă-l sau exprimă-ţi dezacordul într-un mod diplomat, cald
• Mai ales dacă eşti un părinte coleric, controlează-ţi reacţiile

Deşi orice educator sau învăţător ar trebui să cunoască particularităţile interacţiunii cu copiii introvertiţi, specialiştii în educaţie timpurie recomandă părinţilor să vorbească despre temperamentul copilului şi despre modul în care aceştia depăşesc împreună provocările de zi cu zi.

Persoanele introvertite, care reuşesc să îşi înfrângă din copilărie dorinţa de izolare şi ajung să se integreze şi să se simtă confortabil în mediile lor, sunt un real câştig pentru societate, sunt oameni valoroşi şi speciali, iar părinţii au un rol uriaş în formarea lor.

Valentina Secară este fondator al Grădiniţei cu profil britanic Acorns şi al fundaţiei First7- Teachers & Educators Coaching.

Foto: pinterest.com