Se spune că vinul aduce oamenii împreună. Dar cum ar fi ca vinul să aducă mai aproape oamenii și… tehnologia? Pentru că în spatele unui pahar de vin bun stă multă muncă și un adevărat proces tehnologic, iar în ziua de azi tehnologia chiar ne ajută să îmbunătățim munca, să fim mai aproape de orice, să fim mai bine informați. Așa că pe 9 noiembrie, aducem la un loc oameni din diferite domenii de activitate, care să socializeze la un pahar cu vin, să îi afle trecutul și viitorul, să stea la povești despre vin, tehnologie și viață.

Ce e pe 9 noiembrie mai exact? E Wine Tech, festivalul de vin care unește la Fab Lab Iași vinul, tehnologia și oamenii, un festival foarte fain organizat de prietena mea, Yvona Mardare, somelier și antreprenor.

După Vinificat în Iași, cel mai mic festival de vin care a fost un mega-succes, Yvona a considerat că este momentul pentru „un pic mai mult”. Așa că a pus pe picioare Wine Tech, la care eu vă aștept cu mare drag, atât pentru calitatea evenimentului, cât și ca să susțineți evenimentele locale și mamele-antreprenor din Iași.

Ce trebuie să știi despre Wine Tech?

1. În momentul în care ajungi la festival, la intrare, vei primi un pahar de vin, în care vei putea degusta, pe rând, din zecile de tipuri de vin prezente la eveniment. Ordinea recomandată e mereu aceeași: spumante seci, vinuri albe seci și demiseci, vinuri roze seci și demiseci, vinuri roșii seci și demiseci, iar la final vinurile și spumantele dulci și demidulci;

2. La eveniment, vei face cunoștință tot pe rând cu reprezentanții cramelor și vei afla direct de la ei povestea fiecărui vin de la Casa de vinuri Bucium, Gramma, Casa de vinuri Cotnari, Jelna, Hermeziu, Averești, Strunga, Rătești, Lechburg și toate celelalte în curs de confirmare;

3. Pentru că vinul bun și conversațiile bune merg mână-n mână cu mâncarea bună, vei putea savura și bunătățuri delicioase de la KRUD, Gourmetteria Sapori, Tce3Brazi și Selgros;

4. Pentru că vei degusta un număr mare de vinuri, recomandarea e să mănânci totuși și acasă, înainte de festival, dar să eviți acele mâncăruri care ar putea deforma gustul vinului (ceapă, usturoi, ardei iute etc.);

5. Și ca să nu deformezi și aroma vinurilor, recomandarea e ca în acea zi să o iei mai ușor cu parfumurile puternice, cremele cu parfum sau orice alte mirosuri, pentru că trebuie să ne concentrăm pe vin;



6. La fel cum e bine să mănânci atunci când bei vin, e foarte bine și să bei apă. Multă apă. Vei găsi din plin la festival, ca să te hidratezi bine, așa că nu e nevoie să vii cu ea de acasă;

7. Nu trebuie să îți iei haine speciale de cocktail, pentru că Wine Tech înseamnă un festival de conversații bune și oameni relaxați, așa că îmbracă-te cum te simți confortabil;

8. Festivalul începe la prânz, la ora 12:00 și se încheie seara, la ora 19:00. Tu poți veni oricând vrei și poți să rămâi oricât îți dorești. Poți să stai și de la început până la sfârșit, așa cum am stat eu la Vinificat;

9. Evenimentul nu este doar pentru specialiștii în ale vinurilor sau doar pentru oamenii din IT. Este pentru oricine vrea să afle mai multe despre cum se bea corect un vin, cum știi care sunt vinurile de calitate, cum sunt produse vinurile și care este viitorul în acest domeniu. Evident, e și pentru cei care își doresc să petreacă pur și simplu o sâmbătă altfel și să cunoască oameni noi, din diferite domenii;

10. Pentru că evenimentul adună la un loc vinuri, mâncare și oameni de calitate, există, așa cum e normal să fie, și un bilet de acces, care costă 60 lei și pe care îl poți lua de la Jassyro, Treaz & Nu, Costa sau online, de pe Eventbook.

Dacă mai ai întrebări despre festival, Yvona are informații suplimentare pe blog și, în plus, e deschisă oricând să îți ofere lămuriri și răspunsuri. Așa că dă Join aici, ia-ți biletul și hai pe 9 noiembrie să petrecem împreună o sâmbătă de poveste!

© 2019 Fotograf Irina Mocanu

Foto: Fotograf Irina Mocanu Studio