Cum puteam să trec la recenziile noi din 2018, fără să fac topul cărților preferate pe care le-am citit în 2017? Ei bine, conform Goodreads, în 2017, am citit peste 31.000 de pagini, adunate în 111 cărți. Nu le-am mai trecut acolo pe cele mici, pentru copii, mai ales dacă erau sub 100 de pagini.
Ca să fie mai ușor de citit topul de anul acesta, am împărțit cărțile în patru categorii principale. Așadar, iată o listă cu 30 de cărți care mi-au plăcut dintre cele peste 100 citite în 2017! Sunt mai mult în ordinea în care le-am citit, decât în ordinea preferințelor, așa că citiți cu încredere până la capăt, mai ales că las pentru final emoțiile.
Business & Dezvoltare
- Arta interviului – Cartea de căpătâi atunci când faci interviuri, prin care afli metode, tehnici și istorii ale interviului direct de la maestrul Lawrence Grobel;
- Succesul redefinit – O carte scrisă de Arianna Huffington după ce a leșinat din cauza oboselii și după ce a învățat cum să își trăiască și să își prețuiască viața. Evident, m-am regăsit în experiențele ei și am învățat noi metode de lifestyle sănătos pe care le-am aplicat atât pe plan profesional, cât și personal;
- Misterul regelui. Despre scris – Cum să nu trec în lista mea din 2017 Biblia în materie de scris semnată de nimeni altul decât Stephen King?
- Creatorii de hituri – Una dintre cărțile despre care mă veți auzi vorbind mult timp de acum încolo, pentru că abundă în informații atractive despre cum au ajuns de fapt celebri unii oameni și operele lor.
Biografii / Istorie / Cultură generală
- Drumul către libertate – O carte despre viața unei tinere care scapă din Coreea de Nord și care pune pe hârtie toate ororile societății coreene;
- Legendele din farfurie – Cum au apărut celebrele feluri de mâncare și care sunt adevăratele rețete ne spune Marius Cristian, în stilul său unic, plin de umor;
- Pe firul de păianjen al memoriei – Am zis și o mai spun: o iubesc pe Cella Serghi și mi-e dragă de mor perioada interbelică;
- Războiul nu are chip de femeie – Ne-am obișnuit să citim cărți despre război văzut din prisma bărbaților. Svetlana Aleksievici sparge barierele și ne aduce în față mărturiile cutremurătoare ale femeilor care au trăit pe pielea lor războiul și efectele lui necruțătoare;
- Cartea secretă a Fridei Kahlo – Așa cum Frida are acel-ceva care te atrage și te cucerește, tot așa are și cartea despre viața ei;
- Viața secretă a marilor scriitori – O grupare de fișe de autor, cu informații inedite și mai puțin știute despre viața celebrilor scriitori, cu totul altele decât am învățat la școală;
- Tot ea. Becoming Meryl Streep – Pur și simplu nu ai cum să nu o iubești pe Meryl Streep și să nu o admiri pentru muntele de talent și de omenie. La fel ca ea, cartea este de-a dreptul savuroasă și plină de lecții de viață.
Parenting & Copii
- Copilul invizibil – Pe cât mi-e de drag Gaspar Gyorgy, pe atât de mult mi-a plăcut și cartea lui, care a răscolit din plin în sufletul meu și m-a făcut să plâng în hohote;
- Kensuke – O carte de aventuri, plină de emoție, perfectă pentru copii, dar și pentru adulți.
Beletristică
- Cititorul – O poveste de dragoste interzisă și inedită, o lume a cărților, o istorie care merită cunoscută. Pe scurt, o carte pe care am iubit-o și pe care v-o recomand;
- Fahrenheit 451 – O carte care te duce inevitabil cu gândul la opera lui Orwell, dar care reușește să se diferențieze și să aducă o poveste aparte și un stil unic;
- Fata din tren – Fără doar și poate, Paula Hawkins a reușit să creeze un adevărat fenomen cu această carte. Și e cazul să menționez aici că pe cât de mult mi-a plăcut cartea asta, pe atât de mult mi-a displăcut ecranizarea ei. Iar ce-a de-a doua carte a Paulei Hawkins tradusă în România, În ape adânci, m-a dezamăgit profund, mai ales că setase anumite așteptări;
- În spatele blocului – Pe Mara Wagner o știam din online, pentru că îi citeam uneori articolele de pe blog. Nu eram neapărat o fană a Marei, însă cartea ei m-a făcut să devin o adevărată susținătoare a primei sale cărți, o operă în care nu ai cum să nu te regăsești și să nu simți nostalgia copilăriei;
- Am uitat să fim fericiți – O lecție binemeritată pentru femeile care muncesc prea mult, care uită de soț, de familie, de ele, de ce le face cu adevărat fericite și, mai ales, de cine erau odată;
- Viața de poveste a lui A. J. Fikry – Am strâns puternic la piept cartea asta când am terminat-o, atât de tare mi-a plăcut. E despre cărți, e despre iubire, e despre viață! Cum să nu o iubești?;
- Acolo unde femeile sunt regi – Un cuplu care încearcă să devină părinți, un băiețel părăsit și speriat, o cultură nigeriană și o carte aparte, care va emoționa și cel mai insensibil om de pe Pământ;
- Profesorul și menajera – Facem o vizită și în Japonia, o țară pe care, personal, o găsesc de-a dreptul fascinantă. Iar cartea de față e de departe una dintre preferatele mele;
- Colecționarul – O carte de genul „mindblowing”, care te răscolește, te dă pe spate, te face să o trăiești la intensitate maximă prin toți porii;
- Marile minciuni nevinovate – Nu am ce-i face: o iubesc pe Moriarty! Nu am văzut încă ecranizarea, dar cartea nu am putut să o las din mână până nu i-am aflat misterele;
- Fata care citea în metrou – Repet: cum să nu iubești un roman despre cărți, atât de emoționant scris și împărtășit?;
- În spatele ușilor închise – Thrillerul care m-a ținut cu sufletul la gură și care m-a uimit cu ineditul situației;
- Soția plantatorului de ceai – Puneți-vă o ceașcă cu ceai și lăsați-vă purtați pe tărâmuri pe care nu le veți uita niciodată. Cam așa e și cartea de față, o poveste de dragoste care m-a dus ușor cu gândul la Rebecca lui du Maurier;
- Spune-mi dacă zâmbești – De obicei, mă pun în pielea personajelor. Pe unele le îndrăgesc, pe altele nu. Pe Parker pur și simplu am iubit-o;
- Zeii tangoului – Pasiune, erotism, istorie, prejudecăți, muzică. Toate s-au adunat într-un roman care te cucerește pur și simplu;
- Poate într-o altă viață – Tot timpul zic că „Nimic nu e întâmplător”. Cartea asta a venit în cel mai potrivit moment și mi-a produs acel click de care avem toți nevoie din când în când;
- Ce a lăsat în urma ei – Dacă mă întrebi care e cartea care mi-a plăcut cel mai mult în 2017, îți răspund că de departe e aceasta! E cartea care m-a emoționat cel mai mult, în care am pătruns cel mai intens, care mi-a rămas cel mai puternic în memorie și în suflet!
Cam așa arată pentru mine lista celor 30 de cărți care mi-au ajuns la suflet în 2017! Vezi aici lista întreagă cu toate cele 111 cărți citite anul trecut. Și bineînțeles, dacă vrei să vezi ce citesc și în 2018, nu uita să îmi urmărești profilul pe Goodreads!
Foto: goodereader.com
[…] Top 30 de cărți preferate în 2017 Cum puteam să trec la recenziile noi din 2018, fără să fac topul cărților preferate pe care le-am citit în 2017? Ei bine, conform Goodreads, în 2017, am citit peste 31.000 de pagini, adunate în 111 cărți. Nu le-am mai trecut acolo pe cele mici, pentru copii, mai ales dacă erau sub 100 de pagini. Ca să fie mai ușor de citit topul de anul acesta, am împărțit cărțile în patru categorii principale. Așadar, iată o listă cu 30 de cărți care mi-au plăcut dintre cele peste 100 citite în 2017! Sunt mai mult în ordinea în care le-am citit, decât în ordinea preferințelor, așa că citiți cu încredere până la capăt, mai ales că las pentru final emoțiile. […]